Senatul universitar
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 213 din 23 septembrie 2021
În baza:
Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Metodologiei privind ocuparea posturilor didactice de asistent și șef-lucrări/lector, pe perioadă determinată, aprobată prin Hotărârea Senatului nr. 222/13.12.2016;
Adresei nr. 23048/21.9.2021 înaintată Senatului, sub semnătura Șefului Biroului Personal al universității,
Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 23 septembrie 2021,
HOTĂRĂȘTE:
Art. unic. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, rezultatul concursului pentru ocuparea postului de asistent, perioadă determinată, poziția 37 din Statul de funcții al Departamentului Medical din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Ca urmare, doamna DRAGHIEV Iulia va ocupa acest post, începând cu semestrul I al anului universitar 2021-2022.
Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU