Senatul universitar
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 294 din 16 decembrie 2021
În urma rezultatului votului electronic, cu termen limită 16 decembrie 2021, ora 15,00, (conform ordinii de zi), la care au participat 62 dintre cei 69 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul pozitiv al Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, solicitarea formulată de studentul doctorand VASILIU G. Grigore, anul IV de studii, forma de învățământ cu frecvență redusă, forma de finanțare cu taxă, de prelungire a duratei studiilor doctorale cu 12 luni (în perioada 01.10.2021-30.09.2022), conform rezoluției CSUD al IOSUD-UDJG.
Art. 2. Se aprobă, cu majoritatea voturilor exprimate, la solicitarea Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, revocarea calității de membru al Școlii doctorale de Inginerie mecanică și industrială din cadrul IOSUD-UDJG a domnului prof. univ. dr. ing. Silviu-Dănuți MĂCUȚĂ, conducător de doctorat în domeniul Inginerie mecanică.
Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU