UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 300 din 30 decembrie 2021

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Metodologiei privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei standard de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 139 din 23.12.2021 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității,

 

În urma rezultatului votului electronic, cu termen limită 30 decembrie 2021, ora 14,00, (conform ordinii de zi)la care au participat 61 dintre cei 69 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv formulat de Consiliul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie, menținerea în activitatea didactică, în calitate de titular la Departamentul Teologie, până la sfârșitul anului universitar 2021-2022, a domnului prof. univ. dr. Ionel ENE, în conformitate cu prevederile art. 2 din Metodologia privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat, aprobată prin Hotărârea Senatului universitar nr. 175/2020.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email