Senatul universitar
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 96 din 22 februarie 2022
În urma rezultatului votului electronic, cu termen limită 22 februarie 2022, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 63 dintre cei 69 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație, solicitarea domnului prof. univ. dr. EARAR Kamel, de la Departamentul Medicină dentară din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie, de a desfășura activități didactice în regim de plata cu ora la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU