Senatul universitar
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 308 din 15 septembrie 2022
Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 15 septembrie 2022, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 70 dintre cei 85 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație coroborat cu avizele pozitive ale Consiliului Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie, Comisiei pentru cercetare științifică și Comisiei juridice și de etică a Senatului universitar, menținerea în activitatea didactică, în calitate de titular la Departamentul Teologie de la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, în anul universitar 2022-2023, a domnului prof. univ. dr. CRĂCIUN Costică, în conformitate cu prevederile Art. 3 din Metodologia privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei standard de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat, aprobată prin Hotărârea Senatului universitar nr. 199/30.06.2022.
Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU