UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 331 din 20 octombrie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 138/11.10.2022 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 20 octombrie 2022, ora 16.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 75 dintre cei 82 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație coroborat cu avizul pozitiv al Biroului Juridic, propunerea Departamentului de Formare Continuă și Transfer Tehnologic de înființare a cursului de formare continuă Digitalizare în industria apei.

Art. 2. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Biroului Juridic și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, planul de învățământ pentru cursul de formare continuă Digitalizare în industria apei, din cadrul Departamentului de Formare Continuă și Transfer Tehnologic.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email