Senatul universitar
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 361 din 15 decembrie 2022
Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 15 decembrie 2022, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 58 dintre cei 81 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație coroborat cu avizul pozitiv al Biroului Juridic, propunerea Ligii Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați privind desemnarea domnului Bodlev Sergiu ca membru în Comisia de Etică Universitară.
Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU