UGAL

Beneficiari eligibili Valoarea maximă a finanțării acordate Termen limită de depunere
Organizații de cercetare
 ≥ 1.600 de euro
Rata grantului din fondurile nerambursabile este 100% din costurile eligibile.
28 aprilie 2017, ora 16:00 CET sau la o alta dată mai devreme în situația în care bugetul alocat este contractat.

Finanțator
Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare
 
Buget
200.000 Euro
 
Scop
Contribuirea la reducerea diferențelor economice și sociale din Spațiul Economic European și să consolideze relațiile bilaterale prin îmbunătățirea cooperării în cercetare între comunitățile științifice din România, Norvegia, Islanda și Liechtenstein prin stimularea cooperării pe termen lung și a parteneriatelor egale între entități de cercetare.
 
Activități eligibile
  • Participarea la evenimente (conferințe, seminarii, ateliere, evenimente de brokeraj, zile de informare, etc.), reuniuni pentru cooperare științifică și tehnică, vizite pentru planificarea cooperării instituționale viitoare, vizite pentru schimb de expertiză, pregătire pe termen scurt sau cursuri;
  • Organizarea de evenimente (cum sunt conferințe, seminarii, ateliere, evenimente de brokeraj, zile de informare, etc.), reuniuni pentru cooperare științifică și tehnică, vizite pentru planificarea cooperării instituționale viitoare, vizite pentru schimb de expertiză, pregătire pe termen scurt sau cursuri.
Pentru mai multe detalii,  click aici.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email