UGAL

Competiţie deschisă – Soluții 2020 – 3


Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a aprobat, prin Ordinul Ministrului Cercetării și Inovării nr. 5639, lansarea competiției Soluții - 2020, în cadrul Subprogramului 2.1 Competitivitate prin cercetare, dezvoltare şi inovare.
Termenul limită pentru transmiterea expresiilor de interes este 07.10.2020, ora 15:00.


Scop: Elaborarea strategiei participării naționale în noul context european de coordonare a cercetării în domeniile industriei de securitate și spațiu.

Condiții minimale de participare:

  • Oferta de proiect poate fi transmisă de o singură instituție sau de către un consorţiu format din mai multe instituții, persoane juridice române cuprinse în sistemul naţional de cercetare - dezvoltare, în accepţiunea prevederilor art. 7-8(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Coordonator de Proiect (CP), respectiv lider al consorțiului, poate fi numai o organizație publică de cercetare (conform definiției din legislatia în vigoare din domeniul ajutorului de stat);
  • Fiecare potențial contractor poate depune o singură ofertă pentru tema de cercetare;
  • Directorul de proiect nu îndeplinește această calitate și în altă ofertă depusă în cadrul prezentei competiții;

Bugetul max. al proiectului este de 5.900.000 lei.
Durata este de 9 luni.

În termen de 10 zile calendaristice de la data lansării/publicării anunţului, potentialii contractori trebuie sa transmită:

  • expresia de interes (Anexa I);
  • declaratia privind eligibilitatea participării la proiecte de cercetare-dezvoltare (Anexa II);
  • expresia de interes impreuna cu declaratia de eligibilitate se pot depune până la data de 07.10.2020, ora 15.00, în format electronic la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.;

Documentația de participare la competiție va fi disponibilă după verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate.

Calendarul licitației

Sursă anunț:
https://uefiscdi.gov.ro/solutii-2020-3-strategia-participarii-nationale-in-noul-context-european-de-coordonare-a-cercetarii

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email