UGAL

 

Autoritatea de Management pentru Programul Interreg VI-A România-Bulgaria a lansat pe 27 august 2024, în consultare publică Ghidul Aplicantului dedicat Priorității 2 – O regiune mai verde, Obiectiv Specific 2.4. Promovarea adaptării la schimbările climatice și a prevenirii riscurilor de dezastre și a rezilienței (domeniul adaptare la schimbările climatice), ținând seama de abordările ecosistemice.

 

Solicitanți eligibili:

  • Organismele, instituțiile, administrațiile, agențiile publice naționale, regionale și locale, inclusiv organismele de drept public (care se încadrează în definiția articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2014/24/UE privind achizițiile publice), consiliile județene, consilii locale/ municipalități, instituții de cercetare și de învățământ etc.;
  • Camere de Comerț și Agenții de Dezvoltare Regională care funcționează în zona eligibilă și sunt înregistrate în conformitate cu legislația națională;
  • Organizațiile neguvernamentale (asociații sau fundații);
  • Birouri/sucursale ale autorităților publice naționale/regionale și ale altor organisme publice active pe temele de prioritate în zona programului

Bugetul estimat pentru obiectivul specific din cadrul Priorității 2: O regiune verde este de 9.126.637 Euro.

 

Tipuri de activități eligibile:

  • Sprijinirea schimbărilor comportamentale, prin sensibilizare, crearea de rețele ale comunităților și părților interesate și punerea în aplicare a activităților educative privind modul de adaptare la efectele negative ale schimbărilor climatice, în special în rândul comunităților locale, al sectorului turismului și al proprietarilor de păduri;
  • Elaborarea de metode și instrumente comune pentru a îmbunătăți capacitatea de planificare, de luare a deciziilor și de intervenție a părților interesate relevante, inclusiv implicarea publicului, în adaptarea la schimbările climatice (de exemplu, identificarea, evaluarea nevoilor, elaborarea și punerea în aplicare a unor strategii transfrontaliere comune, planuri de acțiune, proceduri, metodologii, politici, instrumente, sisteme de monitorizare etc.);
  • Elaborarea de metode și instrumente care să sprijine planificarea adaptării și luarea deciziilor privind măsurile de adaptare la schimbările climatice;
  • Identificarea, evaluarea și reducerea implicațiilor negative ale schimbărilor climatice asupra activităților socio-economice din zonă (de exemplu, elaborarea și punerea în aplicare a unor strategii, instrumente, planuri, soluții comune, activitate de sprijin comună);
  • Punerea în aplicare a măsurilor comune bazate pe ecosisteme pentru adaptarea la schimbările climatice, de exemplu:
  • Măsuri de reîmpădurire, conservare și protecție a pădurilor, inclusiv punerea în aplicare a sistemelor comunitare de monitorizare a pădurilor legate de schimbările climatice;
  • Prevenirea și inversarea procesului de deșertificare prin gestionarea integrată a terenurilor și a apei (de exemplu, protejarea covorului vegetal, plantarea de copaci, crearea de bănci de semințe, îmbogățirea solului cu substanțe nutritive, reintroducerea speciilor selectate, construirea de „zone tampon” verzi);
  • Sprijinirea gestionării apei și a terenurilor prin soluții ecologice (de exemplu: rigole, restaurarea pârâurilor și amenajarea naturii, soluții ecologice pentru sistemele de drenaj, iazuri naturalizate pentru apele pluviale etc.).

 

Descarcă documentele 

 

Propunerile și observațiile se transmit la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la 26 septembrie 2024.

 

Sursă anunț 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email