UGAL

I. DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1.
(1) În Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, posturile didactice şi de cercetare vacante se ocupă numai prin concurs organizat conform Legii 1/2011, HG 457 din 4 mai 2011, Cartei universităţii şi Hotărârii Senatului.
(2) Concursul are caracter public şi deschis.
Art. 2.
(1) Candidaţii la ocuparea unui post didactic sau de cercetare pe perioadă nedeterminată trebuie să deţină titlul de doctor.
(2) Posturile didactice şi de cercetare nu pot fi scoase la concurs prin transformarea unui post ocupat într-un post de rang superior.
 
II. ÎNFIINŢAREA ŞI SCOATEREA LA CONCURS A POSTURILOR DIDACTICE ŞI DE CERCETARE
Art. 3. În conformitate cu legislaţia în vigoare, universitatea poate scoate la concurs posturi didactice şi de cercetare, pe perioadă nedeterminată, de: asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar, asistent de cercetare, cercetător ştiinţific (gradele I, II şi III).
Art. 4.
(1) Înfiinţarea de posturi didactice se face în funcţie de curriculum-ul universitar şi de criteriile de normare stabilite de Senat, cu respectarea dispoziţiilor legale şi încadrarea în resursele financiare disponibile.
(2) Înfiinţarea posturilor de cercetare se face în funcţie de necesităţile departamentelor, laboratoarelor, centrelor sau institutelor de cercetare din cadrul universităţii, în baza tematicii şi a infrastructurii de cercetare, cu respectarea dispoziţiilor legale şi încadrarea în resursele financiare disponibile.
Art. 5. Scoaterea la concurs a posturilor didactice sau de cercetare se face în primele 30 de zile calendaristice de la începutul fiecărui semestru, în funcţie de strategia universităţii şi în baza Hotărârii Senatului.
Art. 6. Propunerea de scoatere la concurs a posturilor didactice şi de cercetare vacante se face de către directorul de departament sau de către conducătorul şcolii doctorale în structura căruia/căreia se află postul, după consultarea membrilor acestuia/acesteia, prin referat avizat de consiliul departamentului sau de consiliul şcolii doctorale. Propunerile se înaintează Consiliului facultăţii, care le avizează prin vot deschis.
Art. 7. Pe baza avizului Consiliului facultăţii, decanul aprobă propunerile respective şi le înaintează Consiliului de Administraţie spre aprobare. După aprobare, Consiliul de Administraţie adresează Senatului universitar cererea de scoatere la concurs a posturilor în cauză. În cerere, posturile vor fi individualizate prin indicarea poziţiei din statul de funcţii al structurii din care fac parte, a disciplinelor/activităţilor de cercetare şi a numărului de ore fizice şi convenţionale din normă.
Art. 8. În vederea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, universitatea va transmite următoarele documente Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în termenul prevăzut la art. 5:
(1) lista posturilor propuse pentru scoatere la concurs şi structura acestora, aprobată de Consiliul de Administraţie şi Senat, şi semnată şi ştampilată de rectorul universităţii;
(2) extrasul din statul de funcţii, care conţine posturile scoase la concurs, semnat de rector, decan
şi directorul de departament sau conducătorul şcolii doctorale;
(3) în cazul posturilor didactice, declaraţia pe propria răspundere a rectorului, care atestă că toate posturile didactice propuse a fi scoase la concurs au în structură numai discipline din planurile de învăţământ ale specializărilor/programelor de studii legal înfiinţate, inclusiv ca formă de învăţământ şi localitate de desfăşurare;
(4) metodologia proprie pentru organizarea şi desfăşurarea concursurilor didactice şi de cercetare.
Art. 9.
(1) Universitatea poate să organizeze concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post didactic sau de cercetare numai după publicarea postului scos la concurs de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în Monitorul Oficial al  României, Partea a III-a.
(2) Declanşarea procedurii de concurs poate fi demarată doar după publicarea în Monitorul Oficial.
Art. 10. Anunţul privind organizarea concursului pentru posturile pe perioadă nederminată se publică cu cel puţin două luni înainte de data desfăşurării primei probe de concurs, prin următoarele modalităţi:
(1) pe pagina principală a site-ului web al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, la loc vizibil;
(2) pe un site web specializat, administrat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
(3) în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a;
(4) în mass-media, într-un ziar cu vizibilitate naţională.
Art. 11. Pe pagina web a concursului vor fi publicate, în termenul prevăzut la art. 10, cel puţin următoarele informaţii:
(1) descrierea postului scos la concurs;
(2) atribuţiile/activităţile aferente postului scos la concurs, inclusiv norma didactică şi tipurile de activităţi incluse în norma didactică, în cazul posturilor didactice, respectiv norma de cercetare;
(3) salariul minim de încadrare a postului la momentul angajării;
(4) calendarul concursului;
(5) tematica probelor de concurs, inclusiv a prelegerilor sau a altor forme de examinare, din care comisia de concurs poate alege subiectele probelor susţinute efectiv;
(6) descrierea procedurii de concurs;
(7) lista completă a documentelor pe care candidaţii trebuie să le includă în dosarul de concurs;
(8) adresa la care trebuie depus/transmis dosarul de concurs.
Art. 12. Anunţurile referitoare la posturile de conferenţiar universitar, profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul II şi cercetător ştiinţific gradul I vor fi publicate şi în limba engleză.
 
III. CONDIŢII PRIVIND OCUPAREA FUNCŢIILOR DIDACTICE ŞI DE CERCETARE VACANTE
A) Condiţii privind participarea candidaţilor la concursurile pentru ocuparea funcţiilor didactice
Art. 13. Pentru ocuparea funcţiei didactice de asistent pe perioadă nedeterminată, se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
(1) deţinerea diplomei de doctor;
(2) deţinerea titlului de medic rezident sau a unui titlu medical superior, cu excepţia posturilor care includ discipline care nu au corespondent în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a celor de la departamentele preclinice (pentru ocuparea postului de asistent în învăţământul superior medical);
(3) alte criterii stabilite de facultate.
Art. 14. Pentru ocuparea funcţiei de lector universitar/şef lucrări, se cer îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
(1) deţinerea diplomei de doctor;
(2) deţinerea titlului de medic specialist, cu excepţia posturilor care includ discipline care nu au corespondent în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a celor de la departamentele preclinice (pentru ocuparea funcţiei de lector în învăţământul superior medical);
(3) alte criterii stabilite de facultate.
Art. 15. Pentru ocuparea funcţiei de conferenţiar universitar, se cer îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
(1) deţinerea diplomei de doctor;
(2) îndeplinirea standardelor minimale naţionale de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei de conferenţiar universitar, stabilite de CNATDCU prin Ordin al ministrului;
(3) deţinerea titlului de medic specialist, cu excepţia posturilor care includ discipline care nu au corespondent în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a celor de la departamentele preclinice (pentru ocuparea funcţiei de conferenţiar în învăţământul superior medical);
(4) alte criterii stabilite de facultate.
Art. 16. Pentru ocuparea funcţiei de profesor universitar, se cer îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
(1) deţinerea diplomei de doctor;
(2) îndeplinirea standardelor minimale naţionale de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei de profesor universitar, stabilite de CNATDCU prin Ordin al ministrului;
(3) deţinerea titlului de medic primar, cu excepţia posturilor care includ discipline care nu au corespondent în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a celor de la departamentele preclinice (pentru ocuparea funcţiei de profesor în învăţământul superior medical);
(4) alte criterii stabilite de facultate.
 
B) Condiţii privind ocuparea funcţiilor de cercetare
Art. 17. Pentru ocuparea funcţiei de asistent de cercetare pe perioadă nedeterminată, se cer îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
(1) deţinerea diplomei de doctor;
(2) alte criterii stabilite de facultate.
Art. 18. Pentru ocuparea funcţiei de cercetător ştiinţific, se cer îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
(1) deţinerea diplomei de doctor;
(2) alte criterii stabilite de facultate.
Art. 19. Pentru ocuparea funcţiei de cercetător ştiinţific gradul III, se cer îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
(1) deţinerea diplomei de doctor;
(2) alte criterii stabilite de facultate.
Art. 20. Pentru ocuparea funcţiei de cercetător ştiinţific gradul II, se cer îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
(1) deţinerea diplomei de doctor;
(2) îndeplinirea standardelor minimale naţionale de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei de cercetător ştiinţific gradul II, stabilite de CNATDCU prin Ordin al ministrului;
(3) alte criterii stabilite de facultate.
Art. 21. Pentru ocuparea funcţiei cercetător ştiinţific gradul I, se cer îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
(1) deţinerea diplomei de doctor;
(2) îndeplinirea standardelor minimale naţionale de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei de cercetător ştiinţific gradul I universitar, stabilite de CNATDCU prin Ordin al ministrului; 
(3) alte criterii stabilite de facultate.
 
IV. ÎNSCRIEREA LA CONCURS PENTRU OCUPAREA POSTURILOR    DIDACTICE ŞI DE CERCETARE
Art. 22. Înscrierea la concurs începe în ziua publicării în Monitorul Oficial al României, Partea  a III-a a postului scos la concurs şi se încheie cu 15 zile calendaristice înaintea desfăşurării primei probe de concurs.
Art. 23. În vederea înscrierii la concursul pentru ocuparea unui post didactic sau de cercetare, candidatul întocmeşte un dosar care conţine următoarele documente:
- cerere tip de înscriere la concurs, semnată de candidat, la care se anexează o declaraţie pe propria răspundere privind veridicitatea informaţiilor prezentate în dosar;
- propunere de dezvoltare a carierei universitare a candidatului, atât din punct de vedere didactic, în cazul posturilor didactice, cât şi din punctul de vedere al activităţilor de cercetare ştiinţifică; propunerea se redactează de către candidat, cuprinde maximum 10 pagini şi este unul dintre principalele criterii de departajare a candidaţilor;
- curriculum vitae al candidatului, în format tipărit şi electronic;
- lista completă a lucrărilor publicate de către candidat, în format tipărit şi electronic;
- fişa de verificare a îndeplinirii standardelor universităţii de prezentare la concurs, completată şi semnată de către candidat;
- copie legalizată a diplomei de doctor şi, în cazul în care diploma de doctor originală nu este recunoscută în România, atestatul de recunoaştere sau echivalare a acesteia;
- rezumatul, în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională, al tezei de doctorat, pe maximum o pagină pentru fiecare versiune;
- declaraţie pe propria răspundere a candidatului, în care sunt indicate situaţiile de incompatibilitate, prevăzute de Legea nr. 1/2011, în care s-ar afla în cazul câştigării concursului sau lipsa acestor situaţii de incompatibilitate;
- copii legalizate care atestă deţinerea titlurilor medicale respective (pentru invăţământul medical);
- copii legalizate ale diplomei de bacalaureat sau echivalentă, diplomei de licenţă sau echivalentă, foii matricole sau suplimentului la diplomă, după caz;
- copii legalizate ale altor diplome care atestă studiile candidatului, dacă este cazul;
- copia cărţii de identitate sau, în cazul în care candidatul nu are o carte de identitate, a paşaportului sau a unui alt document de identitate întocmit într-un scop echivalent cu cel al cărţii de identitate ori paşaportului;
- copie legalizată a certificatului de naştere;
- copii legalizate ale documentelor care atestă schimbarea numelui (certificat de căsătorie sau dovada schimbării numelui), dacă este cazul;
- dovada achitării taxei de înscriere la concurs, stabilită de Senat.
Art. 24. La dosarul candidatului se vor anexa maxim 10 publicaţii, brevete sau alte lucrări ale candidatului, în format electronic, selecţionate şi considerate de către acesta a fi cele mai relevante pentru realizările profesionale proprii.
Art. 25. Curriculum vitae al candidatului, în format Europass, trebuie să includă cel puţin:
- informaţii despre studiile efectuate şi diplomele obţinute;
- informaţii despre experienţa profesională şi locurile de muncă relevante;
- informaţii despre proiectele de cercetare-dezvoltare pe care le-a condus ca director de proiect şi granturile obţinute, în cazul în care există astfel de proiecte sau granturi, indicându-se pentru fiecare sursa de finanţare, volumul finanţării şi principalele publicaţii sau brevete rezultate;
- informaţii despre premii;
- informaţii despre calitatea de membru în asociaţii/societăţi ştiinţifice sau profesionale, relevante pentru domeniul postului, sau alte elemente de recunoaştere a contribuţiilor ştiinţifice ale candidatului;
- alte date relevante din activitatea proprie.
Art. 26. Lista completă de lucrări ale candidatului va fi structurată astfel:
- lista celor maximum 10 lucrări considerate de către candidat a fi cele mai  relevante
pentru realizările profesionale proprii, care sunt incluse în format electronic în dosar.
- teza sau tezele de doctorat;
- brevete de invenţie şi alte titluri de proprietate intelectuală;
- cărţi şi capitole în cărţi;
- articole/studii in extenso, publicate în reviste din fluxul ştiinţific internaţional principal;
- publicaţii in extenso, apărute în lucrări ale principalelor conferinţe internaţionale de specialitate;
- alte lucrări şi contribuţii ştiinţifice sau, după caz, din domeniul creaţiei artistice.
Art. 27.
(1) Candidaţii la posturile de conferenţiar universitar sau cercetător ştiinţific gradul II trebuie să includă în dosarul de concurs cel puţin 3 nume şi adrese de contact ale unor personalităţi din domeniul postului, din ţară sau din străinătate, exterioare instituţiei de învăţământ superior al cărei post este scos la concurs, care au acceptat să elaboreze scrisori de recomandare privitoare la calităţile profesionale ale candidatului.
(2) Candidaţii la posturile de profesor universitar sau cercetător ştiinţific gradul I trebuie să includă în dosarul de concurs cel puţin 3 nume şi adrese de contact ale unor personalităţi din domeniul respectiv din străinătate, care au acceptat să elaboreze scrisori de recomandare privitoare la calităţile profesionale ale candidatului.
Art. 28.
(1) Dosarul de concurs constituit de candidat se depune la adresa universităţii specificată pe pagina web a concursului, direct sau prin intermediul serviciilor poştale ori de curierat care permit confirmarea primirii.
(2) Dosarul de concurs este înaintat spre avizare compartimentului juridic al universităţii, care, pe baza evaluării informaţiilor din fişa de verificare şi a altor documente necesare înscrierii la concurs, certifică îndeplinirea de către un candidat a condiţiilor legale de prezentare  la concurs.
(3) Avizul compartimentului juridic este comunicat candidatului în maximum 48 de ore de la emiterea sa, dar nu cu mai puţin de 5 zile lucrătoare înaintea desfăşurării primei probe a concursului, fiind invitat pentru susţinerea probelor de concurs în conformitate cu calendarul stabilit.
(4) După primirea avizului juridic, dosarul de concurs este transmis membrilor comisiei de concurs începând cu data închiderii procesului de depunere a dosarelor de concurs, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare înaintea desfăşurării primei probe a concursului.
 
V. COMISIILE DE CONCURS ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI
Art. 29.
Nu pot fi implicate în procedura de concurs persoane care:
a) sunt soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea inclusiv cu unul sau mai mulţi candidaţi;
b) sunt angajate în aceeaşi instituţie cu un candidat care deţine o funcţie de conducere şi sunt subordonate ierarhic candidatului; în acest caz poate avea calitatea de membru al comisiei un alt cadru didactic al universităţii;
c) sunt asociate cu un candidat în societăţi comerciale în care deţin, fiecare, părţi sociale care
reprezintă cel puţin 10% din capitalul societăţii comerciale;
d) sunt sau au fost remunerate prin proiecte de cercetare la care un candidat a avut calitatea de director de proiect, în ultimii 5 ani anteriori concursului;
e) beneficiază ori au beneficiat în ultimii 5 ani anteriori concursului de servicii sau foloase de orice natură din partea unui candidat.
Art. 30. Se consideră a fi implicate în procedura de concurs persoanele care:
(1) participă în procesul de decizie referitor la numirea comisiei de concurs;
(2) sunt membri sau membri supleanţi ai comisiei de concurs;
(3) sunt implicate în decizii de evaluare profesională sau administrativă în cadrul concursului;
(4) sunt implicate în soluţionarea contestaţiilor.
Art. 31.
(1) Stabilirea componenţei comisiilor de concurs se face după publicarea anunţului de scoatere la concurs a posturilor, pentru fiecare post scos la concurs.
(2) Componenţa comisiilor de concurs este propusă de către şeful de departament sau de către directorul şcolii doctorale în structura căruia/căreia se află postul, se avizează de către Consiliul departamentului sau al şcolii doctorale, apoi decanul supune propunerile spre avizare consiliului facultăţii.
(3) Componenţa nominală a comisiei de concurs, însoţită de avizul consiliului facultăţii, este transmisă Senatului universitar şi supusă aprobării.
(4) În urma aprobării de către Senatul universitar, comisia de concurs este numită prin decizie a rectorului.
(5) Componenţa comisiei de concurs poate include şi membri supleanţi.
(6) În termen de două zile lucrătoare de la emiterea deciziei rectorului, decizia este transmisă Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, iar componenţa nominală a comisiei de concurs este publicată pe pagina web a concursului.
(7) În cazul posturilor de conferenţiar universitar, profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul II şi cercetător ştiinţific gradul I, componenţa comisiei este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
Art. 32.
(1) Comisia de concurs este formată din 5 membri, inclusiv preşedintele acesteia, specialişti în domeniul postului scos la concurs sau în domenii apropiate. Membrii comisiei pot fi din interiorul sau din afara instituţiei de învăţământ superior, din ţară sau din străinătate.
(2)În cazul indisponibilităţii de a participa la lucrările comisiei a unui membru, acesta este înlocuit de membrul supleant, numit după aceeaşi procedură ca şi membrii comisiei.
(3)Deciziile comisiei de concurs sunt luate prin votul secret al membrilor acesteia. O decizie a comisiei este validată dacă a întrunit votul a cel puţin 3 membri ai comisiei.
(4)Lucrările comisiei de concurs se desfăşoară în plenul acesteia şi sunt conduse de către preşedinte.
(5)Pentru ocuparea posturilor de conferenţiar universitar, profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I sau cercetător ştiinţific gradul II, cel puţin 3 membri ai comisiei trebuie să fie din afara instituţiei care organizează concursul, din ţară sau din străinătate. Dacă unul din membrii comisiei din afara universităţii, devine indisponibil la data concursului, acesta poate fi înlocuit printr-un membru supleant care provine tot din afara instituţiei.
(6)Membrii comisiei de concurs trebuie să aibă un titlu didactic sau de cercetare superior ori, cel puţin, egal cu cel al postului scos la concurs sau, în cazul membrilor din străinătate, să îndeplinească standardele universităţii corespunzătoare postului scos la concurs.
(7)În scopul exclusiv al participării în comisia de concurs, echivalarea titlurilor didactice sau de cercetare ale membrilor din străinătate cu titlurile didactice ori de cercetare din ţară se face prin aprobarea de către Senatul universitar a componenţei nominale a comisiei.
(8)Preşedintele comisiei de concurs poate fi:
a) directorul departamentului, conducătorul şcolii doctorale în care se regăseşte postul sau, după caz, coordonatorul de doctorat în domeniul postului scos la concurs sau în domenii apropiate;
b) decanul sau prodecanul facultăţii în care se regăseşte postul; în cazul candidatului decan/prodecan/director de departament, preşedintele comisiei de concurs poate fi rectorul universităţii sau unul dintre prorectori; în acest ultim caz, dacă rectorul sau prorectorul nu sunt specialişti în domeniul postului scos la concurs sau în domenii apropiate, preşedintele comisiei poate fi un alt cadru didactic din universitate sau din afara acesteia, din ţară sau din străinătate, specialist în domeniul postului scos la concurs sau în domenii apropiate;
c) un membru al consiliului departamentului sau al consiliului facultăţii, delegat în acest scop prin votul consiliului respectiv.
(9) În cazul în care se constată existenţa unei incompatibilităţi între candidatul înscris la concurs şi unul dintre mebrii comisiei de concurs sau preşedintele acesteia, se schimbă componenţa respectivei comisii, după cum urmează:
a) dacă incompatibilitatea apare între candidat şi un membru al comisiei, membrul comisiei este înlocuit de un membru supleant;
b) dacă incompatibilitatea apare între candidat şi preşedintele comisiei, acesta este înlocuit de unul dintre membrii comisiei afiliat altei instituţii decât cea care organizează concursul, cu respectarea prevederilor legale şi a procedurii de propunere în comisie.
Art. 33. Comisia de concurs evaluează candidatul din perspectiva următoarelor aspecte:
(1) relevanţa şi impactul rezultatelor ştiinţifice ale candidatului;
(2) capacitatea candidatului de a îndruma studenţi sau tineri cercetători;
(3) competenţele didactice ale candidatului, în cazul posturilor care prevăd activităţi didactice;
(4) capacitatea candidatului de a transfera cunoştinţele şi rezultatele cercetării sale ştiinţifice către mediul economic sau social ori de a populariza propriile rezultate ştiinţifice;
(5) capacitatea candidatului de a lucra în echipă şi eficienţa colaborărilor ştiinţifice ale acestuia, în funcţie de specificul domeniului candidatului;
(6) capacitatea candidatului de a conduce proiecte de cercetare-dezvoltare;
(7) experienţa profesională a candidatului în alte instituţii decât instituţia care a scos postul la concurs.
Art. 34.
(1) Competenţele profesionale ale candidatului se evaluează de către comisia de concurs pe baza dosarului de concurs şi, după caz, printr-una sau mai multe probe de concurs, incluzând prelegeri, susţinerea unor cursuri, aplicaţii practice sau studii de caz;
(2)Preşedintele comisiei întocmeşte un raport pe baza referatelor de apreciere ale tuturor membrilor comisiei de concurs. Raportul este aprobat prin Decize a comisiei de concurs şi este semnat de fiecare dintre membrii comisiei de concurs şi de preşedintele comisiei.
(3)Universitatea anunţă pe pagina web a concursului ziua, ora şi locul desfăşurării acestei probe.
Art. 35. (1) Concursul pentru ocuparea postului de asistent universitar pe perioadă nedeterminată constă din trei probe:
- probă scrisă;
- prelegere cu prezentarea celor mai semnificative rezultate profesionale anterioare şi planul de dezvoltare a carierei universitare;
- probă practică, specifică postului.
(2) Tema pentru proba practică este stabilită de către comisie şi se anunţă tuturor candidaţilor cu 48 de ore înainte de susţinere.
(3) Rezultatul probelor de concurs se apreciază prin note de la 10 la 1.
(4) Fiecare membru al comisiei, inclusiv preşedintele, acordă note intregi, iar aprecierea probei  se face prin media aritmetică a acestor note, cu două zecimale, fără rotunjire.
(5) Proba practică constă din susţinerea unui seminar, a unei şedinţe de lucrări practice sau unui studiu de caz în faţa studenţilor şi în prezenţa comisiei de concurs sau numai în faţa comisiei de concurs dacă în perioada desfăşurării concursului nu există activitate didactică.
Art. 36. (1) Concursul pentru ocuparea postului de lector universitar/şef lucrări constă din trei probe:
- analiza dosarului de înscriere;
- prelegere cu prezentarea celor mai semnificative rezultate profesionale anterioare şi planul de dezvoltare a carierei universitare;
- susţinerea unei prelegeri publice în faţa studenţilor şi în prezenţa comisiei de concurs sau numai în faţa comisiei de concurs dacă în perioada desfăşurării concursului nu există activitate didactică.
(2) Tema prelegerii este stabilită de către comisie, pe baza tematicii anunţate, şi se anunţă candidaţilor cu 48 de ore înainte de susţinere.
(3) Rezultatul probelor de concurs se apreciază prin note de la 10 la 1;
(4) Fiecare membru al comisiei, inclusiv preşedintele, acordă note intregi, iar aprecierea probei  se face prin media aritmetică a acestor note, cu două zecimale, fără rotunjire.
Art. 37. (1) Concursul pentru ocuparea posturilor de conferenţiar universitar şi profesor universitar constă din examinarea activităţii candidaţilor pe baza conţinutului dosarelor de concurs şi al datelor direct cunoscute. Candidatul care provine din afara învăţământului superior trebuie să facă dovada aptitudinilor didactice printr-o prelegere publică în faţa studenţilor şi în prezenţa membrilor comisiei de concurs. Comisia de concurs poate solicita acest lucru şi candidaţilor care au calitatea de cadre didactice la alte instituţii de învăţământ superior, sau în Universitatea “Dunărea de Jos”, dacă acest lucru este considerat necesar.
 
VI. FINALIZAREA CONCURSURILOR PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE ŞI DE CERCETARE
Art. 38. (1) Concursurile se derulează în cel mult 45 de zile de la încheierea perioadei de înscriere.
(2) Concursul constă în evaluarea activităţii ştiinţifice şi calităţilor didactice ale candidaţilor, pentru posturile cu componentă didactică.
(3) Pentru fiecare post, comisia de concurs decide ierarhia candidaţilor şi nominalizează candidatul care a întrunit cele mai bune rezultate.
(4) Preşedintele comisiei de concurs întocmeşte un raport asupra concursului, pe baza referatelor de apreciere redactate de către fiecare membru al comisiei de concurs şi cu respectarea ierarhiei candidaţilor decisă de comisie.
(5) Raportul asupra concursului este aprobat prin decizie a comisiei de concurs, este semnat de către fiecare dintre membrii comisiei de concurs, inclusiv de către preşedintele acesteia, şi este prezentat de către acesta în şedinţa consiliului facultăţii; raportul preşedintelui, referatele de apreciere ale tuturor membrilor comisiei şi decizia comisiei de concurs se ataşează la dosarul de concurs; dosarul de concurs se depune la Consiliului facultăţii şi se asigură condiţiile pentru consultarea acestuia de către membrii Consiliului.
(6) Consiliul facultăţii analizează respectarea procedurilor stabilite prin metodologia proprie şi acordă sau nu avizul său raportului asupra concursului.
(7) Ierarhia candidaţilor, stabilită de comisia de concurs, nu poate fi modificată de consiliul facultăţii. Raportul concursului, cu avizul consiliului facultăţii, va fi prezentat de către decan în şedinţa Senatului; dosarele de concurs se depun la Senatul universităţii şi se asigură condiţiile pentru consultarea acestora de către membrii Senatului.
(8) Senatul universitar analizează respectarea procedurilor stabilite prin metodologia proprie şi aprobă sau nu raportul asupra concursului.
(9) Senatul universităţii aprobă rezultatul concursului, având în vedere şi Raportul de analiză întocmit de Comisia pentru cercetare ştiinţifică a Senatului universitar, cu majoritate simplă, prin vot nominal deschis. La dosarul de concurs se anexează un extras din procesul verbal al şedintei Senatului şi lista membrilor prezenţi.
(9) Ierarhia candidaţilor, stabilită de comisia de concurs, nu poate fi modificată de Senatul universitar.
Art. 39. (1) În urma aprobării rezultatului concursului de către Senatul universitar, numirea pe post şi acordarea titlului universitar aferent de către universitate se fac prin decizia rectorului, începând cu semestrul următor desfăşurării concursului.
(2) Pentru posturile didactice, decizia de numire şi de acordare a titlului universitar aferent de către universitate, împreună cu raportul de concurs, sunt trimise Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, în termen de două zile lucrătoare de la emitere.
Art. 40. (1) Pentru posturile de cercetare, se aplică prevederile Legii nr. 319/2003, prin excepţie de la prevederile art. 39 alin. (1) şi art. 40 alin. (1).
(2) În vederea desfăşurării concursurilor pentru posturi de cercetare din cadrul universităţii, atribuţiile prevăzute de Legea nr. 319/2003 se îndeplinesc astfel:
a)cele prevăzute pentru consiliul ştiinţific al unităţii, de către consiliul facultăţii;
b)cele prevăzute pentru consiliul de administraţie al instituţiei, de către Senatul universitar;
c)cele prevăzute pentru secretarul ştiinţific sau directorul ştiinţific al unităţii, de către directorul departamentului, conducătorul şcolii doctorale, decan sau prodecan.
Art. 41. În cazul în care postul scos la concurs nu a fost ocupat, concursul poate fi reluat cu respectarea integrală a procedurii de concurs.
Art. 42. Rezultatul concursului se publică pe pagina web a concursului, în termen de două zile lucrătoare de la finalizarea acestuia.
Art. 43. Până cel târziu la data de 1 septembrie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi întocmeşte un raport anual cu privire la organizarea, desfăşurarea şi finalizarea concursurilor pentru  ocuparea  posturilor  didactice  şi  de  cercetare.  Raportul  este  trimis,  spre     notificare,
Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.
Art. 44. (1) În situaţia în care, în urma câştigării unui concurs de către un candidat, una sau mai multe persoane din instituţia de învăţământ superior urmează să se afle într-o situaţie de incompatibilitate conform art. 295, alin. (4) din Legea nr. 1/2011, numirea pe post şi acordarea titlului universitar de către instituţia de învăţământ superior sau a gradului profesional de cercetare-dezvoltare pot avea loc numai după soluţionarea situaţiei/situaţiilor de incompatibilitate. Modalitatea de soluţionare a situaţiei/situaţiilor de incompatibilitate se comunică Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în termen de două zile lucrătoare de la soluţionare.
(2) Se interzice ocuparea concomitentă de către soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea  inclusiv a funcţiilor prin care unul sau una se află faţă de celălalt sau cealaltă într-o poziţie de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională directă la orice nivel în aceeaşi universitate.
Art. 45. Directorii departamentelor, decanii facultăţilor şi rectorul răspund în faţa Senatului universitar pentru buna desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor, în condiţiile respectării normelor de calitate, de etică universitară şi a legislaţiei în vigoare.
Art. 46. În condiţiile constatării unor nereguli, Senatul universitar poate aplica sancţiuni conform legii, mergând până la demiterea persoanei/persoanelor vinovate de încălcarea prevederilor legale în vigoare.
 
VII. CONTESTAŢII
Art. 47. (1) În situaţia în care un candidat deţine elemente care pot demonstra nerespectarea procedurilor legale de concurs, candidatul poate formula contestaţie, în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea rezultatului.
(2) Contestaţia se formulează în scris, se înregistrează la registratura universităţii şi se soluţionează de comisia de concurs, în termen de 24 ore de la înregistarea acesteia.
(2) Rezultatul soluţionării contestaţiei se comunică imediat Rectorului şi Prorectorului cu activitatea didactică, urmând ca aceştia să decidă asupra anulării sau continuării concursului.
(3) În cazul anulării concursului pe un post, acesta poate fi scos din nou la concurs într-o competiţie ulterioară.
Art. 48. Nerespectarea prevederilor prezentei metodologii de către persoanele cu atribuţii în procedura de organizare şi desfăşurare a concursurilor constituie abatere disciplinară şi se sancţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2011 sau cu alte prevederi legale, în funcţie de încadrarea faptei.

VIII. DISPOZITII FINALE
Art. 49. Prezenta metodologie intră în vigoare la data aprobării de către Senatul Universităţii.
 
Revizuită şi aprobată de Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, la data de 19 iulie 2013.
 

DISPOZIŢII GENERALE
 
Art. 1. În Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi posturile didactice vacante pe perioadă determinată se ocupă numai prin concurs organizat conform prezentei metodologii, în baza următoarelor acte normative:
- Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011;
- H.G. nr. 457 din 4 mai 2011;
- Metodologia UDJ privind ocuparea posturilor didactice şi de cercetare (modificată conform HS nr. 63 din 19.07.2013);
- O.M.E.C.T.S. nr. 5644/2012 cu modificările ulterioare (O.M.E.C.T.S. nr. 6573/2012) privind “Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU)”
- O.M.E.C.T.S. nr. 6560/2012 privind “Standardele minimale pentru acceptarea participării la concursurile pentru conferirea titlurilor didactice de conferenţiar şi profesor şi a celor de cercetător ştiinţific CS1 şi CS2”
- Carta Universitară a UDJ;
- Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
- Codul de etică şi deontologie profesională universitară;
- SR EN ISO 9001:2008.
Art. 2.
(1) În conformitate cu prevederile prezentei metodologii şi a legislaţiei în vigoare, Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi poate scoate la concurs posturi didactice de asistent universitar şi lector universitar/şef lucrări pe perioadă determinată.
(2) Concursul are caracter public şi deschis. La concurs pot participa persoanele care îndeplinesc condiţiile legale de înscriere, fără nici o discriminare legată de  sex, origine etnică sau socială, religie sau credinţă, dizabililităţi, opinii politice, condiţie socială sau economică. Vechimea nu reprezintă o condiţie a participării la concurs.
(3) Angajarea pe perioadă determinată pe un post didactic vacant sau temporar vacant se poate face conform Legii 1/2011, art. 294, alin. 1. De angajarea pe perioadă determinată pot beneficia, conform art. 296, alin. 1, din Legea 1/2011, specialişti care îndeplinesc condiţiile minimale de ocupare a unui post didactic din învăţământul superior stabilite prin lege şi prin regulamentele şi metodologiile aprobate de Senatul UDJ. De acelaşi tip de angajare beneficiază şi studenţii-doctoranzi care concurează pe posturi didactice de asistent universitar.
 
 
II.ÎNFIINŢAREA ŞI SCOATEREA LA CONCURS A POSTURILOR DIDACTICE PE PERIOADĂ DETERMINATĂ
Art. 3. Propunerea de scoatere la concurs a posturilor didactice vacante pe perioadă determinată se face de către directorul de departament în structura căruia se află postul. Consiliului facultăţii avizează prin vot deschis propunerea şi o înaintează pentru aprobare Consiliului de administraţie. După aprobare, Consiliul de Administraţie adresează Senatului universitar cererea de scoatere la concurs a posturilor în cauză.
Art. 4. Scoaterea la concurs a posturilor didactice se face cu minim 30 zile calendaristice înainte de a începutul fiecărui semestru.
Art. 5. Anunţul privind organizarea concursului pentru ocuparea posturilor didactice pe perioadă determinată, inclusiv calendarul desfăşurării acestuia se publică pe site-ul web al Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi şi prin afişare la avizier.
 
 
III. CONDIŢII PRIVIND OCUPAREA FUNCŢIILOR DIDACTICE VACANTE
Art. 6. Pentru ocuparea funcţiei didactice de asistent pe perioadă determinată se cer  îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
deţinerea diplomei de doctor sau statutul de student doctorand;
deţinerea titlului de medic rezident sau a unui titlu medical superior, cu excepţia posturilor care includ discipline care nu au corespondenţă în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a celor de la departamentele preclinice (pentru ocuparea postului de asistent în învăţământul medical);
criteriile specifice stabilite de facultate.
Art. 7. Pentru ocuparea funcţiei de lector universitar/şef lucrări se cer îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
(1) deţinerea diplomei de doctor;
(2) deţinerea titlului de medic specialist, cu excepţia posturilor care includ discipline care nu au corespondenţă în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a celor de la departamentele preclinice (pentru ocuparea postului de lector universitar/şef lucrări în învăţământul medical);
(3) criteriile specifice stabilite de facultate.
 
Art. 8.
(1) În conformitate cu Codul Muncii, art. 84, alin. 1, durata unei perioade determinate este de maximum 3 ani.
(2) Prin excepţie, în conformitate cu Legea 1/2011, art. 294, alin. 4, studenţii-doctoranzi pot fi angajaţi pe o perioadă de maxim 5 ani.
(3) În conformitate cu Legea 1/2011, art. 294, alin. 5, contractul de angajare pe perioadă determinată în urma unui concurs intern, poate fi reînnoit, în funcţie de rezultatele profesionale personale.
(4) Cadrele didactice angajate pe perioadă determinată (inclusiv studenţii-doctoranzi) au statut de cadre didactice asociate, conform Legii 1/2011, art. 291, alin. 3.
 
IV. ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE PE PERIOADĂ DETERMINATĂ
Art. 9. În vederea înscrierii la concursul pentru ocuparea unui post didactic de asistent  universitar şi lector universitar/şef lucrări, pe perioadă determinată, candidatul întocmeşte un dosar care conţine următoarele documente:
- cerere tip de înscriere la concurs, semnată de candidat, la care se anexează o declaraţie pe propria răspundere privind veridicitatea informaţiilor prezentate în dosar;
- curriculum vitae al candidatului, în format tipărit şi electronic;
- lista completă a lucrărilor publicate de către candidat, în format tipărit şi electronic;
- fişa de verificare a îndeplinirii standardelor universităţii de prezentare la concurs, completată şi semnată de către candidat;
- copie legalizată a diplomei de doctor sau a atestatului de recunoaştere sau echivalare a acesteia, dacă nu a fost obţinută în România;
- adeverinţă de doctorand;
- rezumatul tezei de doctorat, în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională, pe maximum o pagină;
- declaraţie pe propria răspundere a candidatului, în care sunt indicate situaţiile de incompatibilitate, prevăzute de Legea nr. 1/2011, în care s-ar afla în cazul câştigării concursului sau lipsa acestor situaţii de incompatibilitate;
- copii legalizate care atestă deţinerea titlurilor medicale (pentru invăţământul medical);
- copii legalizate ale diplomei de bacalaureat sau echivalentă, diplomei de licenţă sau echivalentă, foii matricole sau suplimentului la diplomă, după caz;
- copii legalizate ale altor diplome care atestă studiile candidatului, dacă este cazul;
- copia cărţii de identitate sau a unui alt document de identitate echivalent;
- copie legalizată a certificatului de naştere;
- copii legalizate ale documentelor care atestă schimbarea numelui (certificat de căsătorie sau dovada schimbării numelui), dacă este cazul;
- dovada achitării taxei de înscriere la concurs.
Art. 10.
(1) Dosarul de concurs se depune la registratura universităţii, în termenul stabilit prin calendarul de concurs;
(2) Dosarul de concurs este înaintat spre avizare compartimentului juridical universităţii ;
(3) După primirea avizului juridic, dosarul este transmis directorului departamentului în care se află postul scos la concurs.
 
V. DESFĂŞURAREA CONCURSULUI
Art. 11.
a) Stabilirea componenţei comisiilor de concurs se face după publicarea anunţului de scoatere la concurs a posturilor didactice pe perioadă determinată.
b) Componenţa comisiilor de concurs este propusă de către directorul de departament şi se aprobă de Consiliului facultăţii.
c) Comisia de concurs este formată din 3 membri, inclusiv preşedintele acesteia, specialişti în domeniul postului scos la concurs sau în domenii apropiate.
d) Membrii comisiei de concurs trebuie să aibă un titlu didactic superior ori, cel puţin, egal cu cel al postului scos la concurs.
e) Preşedintele comisiei de concurs poate fi directorul departamentului, decanul sau prodecanul facultăţii în care se regăseşte postul.
Art. 12.
(1) Competenţele profesionale ale candidatului se evaluează de către comisia de concurs pe baza dosarului de concurs şi, după caz, printr-una sau mai multe probe de concurs, conform criteriilor specifice stabilite de fiecare facultate în parte.
(2) Preşedintele comisiei întocmeşte un raport de sinteză asupra concursului pe baza referatelor membrilor comisiei de concurs, nominalizând candidatul cu cele mai bune rezultate. Raportul este transmis Consiliului facultaţii pentru avizare.
(3) Rezultatul concursului pentru ocuparea posturilor didactice pe perioadă determinată, avizat de Consiliul facultăţii este trimis pentru aprobare Senatului universităţii.
(4) Senatul universităţii aprobă rezultatul concursului, prin vot nominal deschis.
Art. 13. În urma aprobării rezultatului concursului de către Senatul universitar, rectorul emite decizia de numire pe post a candidaţilor admişi.
Art. 14. Directorii departamentelor, decanii facultăţilor şi rectorul răspund în faţa Senatului universitar pentru buna desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor, în condiţiile respectării normelor de calitate, de etică universitară şi a legislaţiei în vigoare.
 
VI. CONTESTAŢII
Art. 15.
(1) Candidatul respins poate formula contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicarea rezultatului concursului.
(2) Contestaţia se formulează în scris, se înregistrează la registratura universităţii şi se soluţionează de comisia de concurs, în termen de 24 ore de la înregistarea acesteia.
(3) Rezultatul contestaţiei se comunică imediat Rectorului şi Prorectorului cu activitatea didactică, urmând ca aceştia să decidă asupra anulării sau continuării concursului.
 
Aprobată de Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, la data de 10 aprilie 2014.
 

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
DIRECȚIA GENERALĂ INVESTIȚII RESURSE UMANE
SERVICIUL RESURSE UMANE 
 
CALENDARUL PENTRU PROMOVAREA PERSONALULUI DIDACTIC AUXILIAR ȘI NEDIDACTIC
 
 
 Calendarul constiuie anexă la Decizia  358/05.03.2015








Subcategorii

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email