Descriere: Invenţia se referă la o metodă şi la o maşină pentru ambutisarea unui semifabricat sub formă de tablă subţire, din care sunt realizate nişte piese spaţiale cu configuraţie complexă, de tipul celor destinate caroseriilor auto, corpurilor de aeronave sau de nave. Metoda conform invenţiei constă în asigurarea unei prestrângeri a unui semifabricat, cu ajutorul unei plăci superioare şi cu cel al unui subansamblu superior, după care sunt coborâte, formându-se două incinte, superioară şi inferioară, de lucru, în care este introdus agentul hidraulic sub presiune, care conduce la apariţia în semifabricat a unei stări de tensiuni şi deformaţii suplimentare, ce contribuie la deformarea semifabricatului, după care sunt acţionate nişte elemente active, care vor ocupa o primă poziţie de deformare şi, concomitent, sunt acţionaţi nişte cilindri de reţinere, cu reglarea presiunii de reţinere pe conturul semifabricatului, în prezenţa unei plăci de reţinere, producând în timp, după mai multe acţionări ale elementelor active şi cilindrului şi variere a presiunilor, o deformare gradată a semifabricatului. Maşina conform invenţiei are în componenţă două subansambluri reconfigurabile, superior şi inferior, subansamblul superior având nişte elemente active amplasate într-un corp şi dispuse într-o placă de fixare având în secţiune o formă de pătrat, pentru a se putea deplasa unul faţă de altul, pentru a permite accesul agentului hidraulic la un semifabricat, suprafeţele de capăt ale acestor elemente fiind de formă sferică, subansamblul superior fiind acţionat hidraulic de nişte cilindri şi fiind ghidat faţă de subansamblul inferior printr-un număr de coloane de ghidare, subansamblul inferior fiind susţinut de o placă de bază şi fiind format dintr-un anumit număr de alte elemente active, având în secţiune o formă pătrată, pentru a se putea deplasa unul faţă de altul, iar muchiile sunt teşite.
Nr. brevet: RO 123274 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.05.2011 / BOPI: 5/2011
Titlu brevet: Metodă și echipament pentru nanostructurarea materialelor prin deformare plastică severă
Descriere: Invenţia se referă la o metodă şi la un echipament destinate nanostructurării volumice a semifabricatelor sub formă de bare sau sârme cu un diametru mic şi lungimi oricât de mari, prin deformare plastică severă. Metoda conform invenţiei constă în realizarea unei nanostructurări uniforme, cu grad mare de rafinare a grăunţilor cristalini ai unui material, deformarea plastică având loc în una sau mai multe secţiuni ale unui semifabricat, prin forfecare perpendiculară pe axa semifabricatului, după o direcţie, cu o mărime şi cu o viteză de deformare care se modifică permanent, de-a lungul unei traiectorii programate, asociată cu comprimarea axială severă a semifabricatului şi cu modificarea permanentă a secţiunii de forfecare, ca urmare a deplasării axiale repetate a semifabricatului cu un avans, până la nanostructurarea acestuia pe toată lungimea. Echipamentul conform invenţiei cuprinde un semifabricat ce se află în contact cu nişte semibucşe şi cu nişte bucşe solidare cu o sanie ce execută o deplasare perpendiculară pe axul semifabricatului şi, simultan, o altă sanie, solidară cu altă bucşă, ce execută o deplasare perpendiculară pe deplasarea şi pe axul semifabricatului, ambele deplasări fiind realizate pentru forfecarea materialului în una sau mai multe secţiuni ale acestuia, şi fiind programate astfel încât să rezulte traiectoria de deformare, deplasarea axială, repetată cu un avans, a semifabricatului fiind realizată cu ajutorul a doi cilindri hidraulici care sunt solidarizaţi cu semifabricatul prin două perechi de semibucşe şi care, sub acţiunea uleiului aflat în nişte camere, dezvoltă forţe de comprimare a semifabricatului.
Descriere: Prezenta invenţie se referă la un procedeu de reducere a contaminării cu micotoxine a produselor de panificaţie, prin folosirea tehnologiei cu aluat acid. Procedeul conform invnţiei utilizează aluatul acid în proporţie de 20% faţă de făină, obţinut prin fermentarea, timp de 16 h, la temperatura de 30°C, cu ajutorul unor culturi starter mixte, de bacterii lactice şi drojdii, a unui amestec de făină de grâu - apă în raport de 2 : 1, contaminat artificial cu deoxinivalenol, cu obţinerea unor produse de panificaţie cu conţinut redus de micotoxină, sigure pentru consumatori.
Nr. brevet: RO 126627 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 28.12.2012 / BOPI: 12/2012
Titlu brevet: Procedeu biotehnologic de obținere a unui aluat acid uscat din făină integrală de secară
Descriere: Invenţia se referă la un procedeu pentru obţinerea unui aluat acid uscat, utilizat pentru panificarea făinii de secară. Procedeul conform invenţiei constă din aceea că făina integrală de secară se amestecă într-un raport 1 : 2 cu apă, după care amestecul omogen este supus fermentaţiei, în prezenţa unor culturi starter mixte de bacterii lactice, amestec de tulpini izolate din microflora epifită a gâului şi secarei, şi tulpini comerciale, uzuale în panificaţie şi industria laptelui, şi drojdie de panificaţie, timp de 12 h, la o temperatură de 30... 35°C, din care rezultă un aluat acid prospăt, care este menţinut la temperatura de 25°C, timp de 2 h, după care acesta este suplimentat cu un amestec de maltoză, zaharoză, galactoză sau melasă, şi a fost uscat prin liofilizare până la o umiditate finală de 2...4%, în vederea depozitării.
Nr. brevet: RO 126591 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 29.06.2012 / BOPI: 6/2012
Titlu brevet: Cuplaj centrifugal cu încărcare progresivă
Inventatori: Abrudan Ovidiu Vasile
Descriere: Invenţia se referă la un cuplaj centrifugal, cu inel de lichid cu încărcare progresivă, care transmite un cuplu de la un motor electric la o maşină de lucru. Cuplajul conform invenţiei este constituit dintr-o transmisie planetară, la care mişcarea se introduce printr-o carcasă şi se transmite la o coroană cu dantură interioară, prin intermediul unor arbori satelit şi al unor tambure obturate în timpul funcţionării de nişte capace, imersate parţial într-un inel de lichid format prin centrifugare, în componenţa părţii de comandă intrând şi două pistoane ghidate în două blocuri, pistoane deplasate prin rotirea sub acţiunea unor forţe centrifuge a două pârghii, care deplasează un împingător central şi patru împingătoare satelit, pe fiecare împingător satelit fiind montat câte un capac de obturare şi câte un arc elicoidal de readucere în poziţia iniţială.
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.12.2013 / BOPI: 12/2013
Titlu brevet: Metodă pentru îmbunătățirea caracteristicilor mecanice ale materialelor metalice policristaline nanostructurate, prin deformare plastică severă
Inventatori: Banu Mihaela, Buruiană Alice Nicoleta, Stan Felicia, Marinescu Vasile, Epureanu Alexandru
Descriere: Invenţia se referă la o metodă de îmbunătăţire a proprietăţilor mecanice finale ale materialelor policristaline, cum sunt modulul de elasticitate Young sau rezistenţa la tracţiune, care se nanostructurează prin derformare plastică severă, folosind forfecarea multidirecţională controlată. Metoda conform invenţiei constă în modificarea parametrilor procesului de deformare plastică severă, cum sunt traiectoria de deformare şi viteza de deformare a materialelor metalice cu mărimea grăunţilor mai mică de 50 nm, valorile optime ale acestor parametri calculându-se pe baza corelaţiei dintre evoluţia gradului de deformare aplicat materialului care se nanostructurează, pe de o parte, şi evoluţia profilului energetic al canalului de dislocaţii, calculat ca o energie liberă de tip potenţial Gibbs, pe de altă parte, canalul de dislocaţie asimilându-se cu un lanţ de proteină Chymotrypsin Inhibitor 2, care parcurge o succesiune de plieri - deplieri marcate în profilul energetic prin tranziţii de stare, preluând de la proteină profilul energetic ce reprezintă toată evoluţia de pliere - depliere, pe intervalul considerat, putându-se determina valorile parametrilor ce se aplică unui proces de deformare plastică severă, astfel încât evoluţia dislocaţiilor din acel material să fie similară cu evoluţia geometrică a proteinei de la starea nativă, pliată, cu energie maximă, la starea denaturată cu energie minimă, depliată, iar în final, la un cumul de traiectorii cunoscute ale canalelor de dislocaţii, se vor obţine structuri ordonate ale atomilor, aşa cum se structurează şi lanţurile de proteine în stare nativă, pliată.
Nr. brevet: RO 125367 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.12.2013 / BOPI: 12/2013
Titlu brevet: Metodă și instalație de determinare a prelucrabilității prin deformare plastică a unor table de ambutisare
Descriere: Invenţia se referă la o metodă şi la un echipament pentru determinarea prelucrabilităţii prin deformare plastică la rece, a tablelor subţiri, prin monitorizarea influenţei parametrilor de material şi a parametrilor de proces, respectiv forţa de reţinere şi viteza de deformare, asupra revenirii elastice şi a cutării probelor. Echipamentul conform invenţiei este format dintr-un poanson de formă tronconică, cu conicitatea de 15°, fixat prin înfiletare într-un port-poanson, care asigură prinderea poansonului de partea mobilă a presei prin intermediul distanţierului şi al platanului, fixate cu o manetă, semifabricatul este poziţionat prin intermediul unor ştifturi între placa de reţinere, prevăzută cu două traductoare, şi placa activă, care are aceeaşi conicitate ca şi poansonul, cele două plăci sunt ghidate cu ajutorul prezoanelor, iar traductoarele indică operatorului forţa cu care trebuie strânse prezoanele care fixează placa de reţinere pe semifabricat. Metoda de investigare a prelucrabilităţii, conform invenţiei, se referă la măsurarea revenirii elastice tridimensionale, formată din unghiurile de arcuire elastică TETA1 şi TETA2, raza de curbură RO, numărul de cute pe lungimea laturii mari a semifabricatului şi înălţimea curburii la fundul piesei DELTA.
Nr. brevet: RO 125366 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.12.2013 / BOPI: 12/2013
Titlu brevet: Metodă de conducere dimensională la fabricarea pieselor din tablă subțire prin deformare plastică
Descriere: Invenţia se referă la o metodă de conducere dimensională a proceselor de obţinere a pieselor din tablă subţire prin deformare plastică, la care principala sursă de erori dimensionale este variaţia revenirii elastice, ca urmare a faptului că semifabricatele au variaţii dimensionale, precum şi variaţii ale condiţiilor de frecare sau ale caracteristicilor de material. Metoda de conducere dimensională, conform invenţiei, constă în împărţirea cursei poansonului în două zone şi măsurarea forţei de deformare într-un număr de puncte considerate de referinţă, compararea valorilor măsurate cu valorile nominale şi, pe baza diferenţei constatate, calculul şi comanda modificării necesare a forţei de reţinere, astfel încât nivelul revenirii elastice reale la semifabricatul curent să corespundă cu nivelul la care aceasta a fost compensată, iar în acest scop, după procesarea datelor corespunzătoare cazurilor în care formele, dimensiunile, caracteristicile de suprafaţă şi de material aparţin unui domeniu restrâns, având în centru valorile lor nominale, se construieşte un model matematic, cu ajutorul căruia se recalculează valorile forţei de deformare în punctele de referinţă şi valorile forţei de reţinere a semifabricatului, pe de o parte, şi pe de altă parte, valorile revenirii elastice în punctele caracteristice.
Nr. brevet: RO 126417 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.08.2013 / BOPI: 8/2013
Titlu brevet: Hârtie securizată și procedeu de obținere e acesteia
Inventatori: Zapodeanu Ion, Buteica Dan, Nechita Petronela, Gavrilă Ionel, Stanciu Constantin, Cârâc Geta, Dinică Rodica, Dumitru Petrică, Aniculăiesei Gherghina
Descriere: Invenţia se referă la o hârtie securizată, pentru documente de valoare, şi la un procedeu pentru obţinerea acesteia. Hârtia conform invenţiei prezintă un grad ridicat de protecţie, dat de un sistem de elemente de marcare constând dintr-o fibră roşie-grena, vizibilă la lumina zilei, o fibră cu fluorescenţă verde în UV, o fibră cu fluorescenţă albastră în UV, un pigment galben fluorescent, vizibil în UV, şi 3 compuşi chimici cu reacţie de culoare la atacul hârtiei cu substanţe chimice. Procedeul conform invenţiei constă din formarea unui amestec constituit din 30...70% sulfat de celuloză din răşinoase, şi 70...30% sulfat de celuloză din foioase, la un grad de măcinare de 55° SR, la care se adaugă 9% carbonat de Ca 0, 003% pigment fluorescent, 0, 024 fibre roşu-grena, 0, 020 fibre cu florescenţă verde, 0, 14% compus chimic pentru reacţia de culoare la atacul cu solvenţi al hârtiei, 1, 5% agent de încleiere, 0, 5% agent de retenţie, după care pasta de hârtie este trecută peste valţul de filigranare, apoi se încleiază în presa de încleiere cu soluţie 6% de amidon în care s-au dozat 0, 5% compus pentru reacţia de culoare la atacul cu baze sau acizi al hârtiei şi 1, 5% compus pentru reacţia la atacul cu clor, şi, în final, banda de hârtie obţinută se usucă.
Descriere: Invenţia se referă la o metodă de a construi un model redus, care să descrie comportarea tablelor subţiri pe parcursul procesului de ambutisare, şi la un echipament care poate fi folosit pentru implementarea metodei. Metoda conform invenţiei constă în construirea unui model redus, prin descompunerea procesului în procese elementare, elaborarea şi executarea unui program experimental, cu ajutorul căruia se obţine o bază de date, realizarea clusteringului variabilelor folosind relaţii cauzale, iar în final se realizează construcţia modelelor elementare şi a modelului general al procesului. Echipamentul conform invenţiei conţine elementul (1) de deformare a poansonului şi elementul (2) de deformare a matriţei, care sunt schimbabile, cadrele (3, 4 şi 5) ce reţin epruveta cu forţele F1, F2 şi, respectiv, F3, perechile de suporturi (6-7, 8-9 şi 10-11) ce echilibrează forţele de reţinere F1, F2 şi, respectiv, F3, o placă (12) de bază, care echilibrează forţa de deformare P, nişte traductoare piezoelectrice (13, 14, 15, 16, 17, 18 şi 19) şi perechile de şuruburi (20, 21 şi 22).
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.12.2015 / BOPI: 12/2015
Titlu brevet: Procedeu și dispozitiv pentru ascuțirea cilindro-toroidală a burghielor elicoidale multităiș cu muchii de așchiere în arc de cerc
Inventatori: Oancea Nicolae, Teodor Virgil Gabriel, Fetecău Cătălin, Frumușanu Gabriel Radu
Descriere: Invenţia se referă la un procedeu şi la un dispozitiv pentru ascuţirea cilindro toroidală a burghielor elicoidale multităiş, cu muchie de ascuţire curbă, în arc de cerc, folosite în construcţia de maşini. Procedeul conform invenţiei constă în formarea succesivă a unor suprafeţe toroidale ale unor suprafeţe (a, b şi c) de aşezare, prin folosirea unei suprafeţe (g) cilindrice de revoluţie a unui corp (1) abraziv de tip oală, care execută o mişcare (A) de rotaţie în jurul axei proprii, ascuţirea suprafeţei (a) de aşezare a unui dinte al unui burghiu multităiş, fiind realizată prin compunerea unei mişcări (B) de oscilaţie a burghiului, a cărui axă este înclinată cu un unghi ( Theta ) în raport cu axa de rotaţie a corpului (1) abraziv de tip oală, axa burghiului fiind poziţionată excentric cu o mărime (e) faţă de o axă (x-x) de oscilaţie care, la rândul ei, este perpendiculară pe axa corpului (1) abraziv şi se află la o distanţă (r) de o suprafaţă internă a acestuia, poziţionând planul muchiei de aşchiere a tăişului burghiului la o distanţă (d) faţă de axa corpului (1) abraziv, cu o mişcare (C) de avans, axială şi intermitentă, în lungul axei burghiului, ce asigură detalonarea suprafeţei (a) de aşezare în întregime, la o singură poziţionare a burghiului ascuţit. Dispozitivul conform invenţiei se compune dintr-un corp (1) abraziv de tip oală, antrenat de un motor electric, un burghiu (3) solidar cu o riglă (4) fixată pe un lagăr (5) prins cu o clemă (6), ce permite poziţionarea axei burghiului (3) în raport cu axa corpului (1) abraziv, şi o sanie (8) prevăzută cu o cuplă (9) ce permite dezaxarea şi înclinarea axei burghiului (3) ascuţit faţă de axa lagărului (5).
Nr. brevet: RO 128721 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.10.2015 / BOPI: 10/2015
Titlu brevet: Instalație de sudare tip multiarc electric
Inventatori: Rusu Carmen Cătălina, Mistodie Luigi Renato, Voicu Costică, Scutelnicu Elena, Constantin Emil, Bormambet Melat
Descriere: Invenţia se referă la o instalaţie de sudare multiarc electric şi multisârmă, formată din sănii motoare şi sănii conduse, pe care sunt fixate capetele de sudare, care se deplasează cu viteză de sudare constantă, în lungul cordoanelor de sudare constantă, în lungul cordoanelor de sudură cap la cap şi de colţ rectilinii. Instalaţia conform invenţiei este formată dintr-o traversă (1) pe care sunt dispuse săniile (2, 10, 11, 12, 13 şi 14), unde sania (2) este sanie motoare, iar prin nişte legături de lungime variabilă (7, 8 şi 9), se asigură antrenarea unor sănii (10, 11, 12, 13 şi 14) care formează un lanţ de sănii inamovibile, creat în funcţie de procedeele de sudare, numărul arcelor, numărul sârmelor şi distanţa dintre arce, lucrând în baie comună sau în băi separate.
Nr. brevet: RO 127430 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.07.2015 / BOPI: 7/2015
Titlu brevet: Roată dințată cilindrică cu dinți curbi, modificați geometric, din materiale plastice
Inventatori: Andrei Laurenția, Epureanu Alexandru
Descriere: Invenția se referă la o roată dințată cilindrică cu dinți curbi, modificați geometric, folosită în angrenajele plastice cu capacitate portantă mărită. Roata conform invenției are o dantură generată de o suprafață conică care ruleaza pe un semifabricat, la nivelul unui cerc de bază al danturii, suprafață a cărui axă de rotație este înclinată cu un unghi față de suprafața flancului unei cremaliere generatoare, cu un unghi de presiune de 0°, a cărui rază a cercului de bază determină curbura flancului dintelui pe lățime, dispunerea dinților pe lățime având loc după arce de parabolă, evolventa profilului dintelui variază sensibil pe lățime, ca desfășurată a unor cercuri de bază de raze sensibil mai mari pe măsura îndepărtării de un plan meridian, unde profilul dintelui are forma evolventei standard, înălțimea dintelui fiind descrescătoare sensibil din planul meridian, unde are valoarea standard, către planele marginale.
Nr. brevet: RO 126293 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.01.2015 / BOPI: 1/2015
Titlu brevet: Procedeu de tratare a țesăturilor din fibre de carbon, poli(p-fenilen-tereftalamidă), carbon-poli(p-fenilen- tereftalamidă)
Inventatori: Cîrciumaru Adrian, Andrei Gabriel, Bîrsan Iulian Gabriel, Dima Dumitru
Descriere: Invenţia se referă la un procedeu pentru tratarea ţesăturilor din fibre de carbon, Kevlar sau carbon-Kevlar, utilizate pentru fabricarea unor plăci compozite polimerice. Procedeul conform invenţiei constă din spălare prin pulverizare pe ţesătura întinsă a unei soluţii tensioactive de concentraţie 30%, degresare prin pulverizare cu o soluţie 20% de hidroxid de sodiu, clătire cu jet de apă, uscare naturală timp de 24 h la temperatura ambiantă, aplicare prin pulverizare a unei soluţii 30% de hipoclorit, urmată de uscare naturală timp de 1 h, aplicarea prin pulverizare a unei soluţii 20% de cauciuc polibutadienic aditivată cu 6% aluminosilicat şi 6% carbon amorf, urmată de uscare naturală timp de 2 h, aplicare prin pulverizare a unei componente A - precursor de răşină epoxi, aditivată cu 6% aluminosilicat şi 6% carbon amorf, urmată de uscare naturală timp de 2 h, aplicare prin pulverizare a unei componente B - precursor aminic, aditivată cu 6% aluminosilicat şi 6% carbon amorf, şi în final uscare naturală timp de 24 h la temperatura ambiantă.
Nr. brevet: RO 123626 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.01.2015 / BOPI: 1/2015
Titlu brevet: Sistem de poziționare a electrozilor și pieselor pe mașinile universale de prelucrare prin electroeroziune
Descriere: Invenţia se referă la un sistem modular pentru centrarea şi fixarea electrozilor şi a pieselor pe o maşină universală, pentru prelucrarea prin eroziune electrică EDM. Sistemul conform invenţiei este format dintr-un dispozitiv portelectrod şi un dispozitiv portpiesă, dispozitivul portelectrod fiind conceput în sistem modular, şi cuprinde un modul de bază (1), care se fixează pe un cap de lucru al unei maşini universale şi cuprinde nişte module (2) portelectrod utilizate pentru centrarea şi fixarea unor electrozi de dimensiuni mici, cu formă geometrică simplă, şi nişte module (3) portelectrod utilizate pentru centrarea şi fixarea electrozilor de dimensiuni medii, cu formă geometrică complexă, dispozitivul portpiesă fiind conceput în sistem modular, dintr-un modul (16) de bază, care se fixează pe o masă de lucru a maşinii universale, şi o paletă (15) portpiesă, utilizată pentru centrarea şi fixarea pieselor metalice de dimesiuni medii.
Descriere: Invenţia se referă la un procedeu de deformare plastică severă, prin torsiune la presiune înaltă şi viteză mare de rotaţie, a unor elemente active din materiale cu memoria formei, de tip FeMnSiCr, cu formă tronconică, având diametrul interior de 10 mm, diametrul exterior de 30 mm, grosimea 0, 5 mm, unghiul de 10°, şi la o maşină de torsiune cu viteză mare de rotaţie a poansonului superior. Procedeul conform invenţiei constă în deformarea plastică severă a elementului activ la forma şi dimensiunile finale, prin răsucire cu viteză mare de rotaţie, de 900 rot/min, sub presiune înaltă, pornind dela un semifabricat inelar, dintr-un material cu memoria formei, în vederea obţinerii unei structuri nanometrice, care conferă materialului proprietăţi speciale. Maşina conform invenţiei este constituită dintr-un motor (10) electric cu puterea de 18 kW, un sistem (11) hidraulic cu cilindru-piston (12) pentru dezvoltarea unei presiuni ridicate asupra semifabricatului (13), un sistem de fixare-ghidare, compus dintr-o carcasă (5) în care se ghidează suportul matriţei (6), precum şi arborele (7) canelat port-poanson, prin intermediul unor rulmenţi (8) radiali, componentele maşinii fiind montate peun cadru compus dintr-o placă (14) superioară, o placă (15) inferioară, nişte coloane (16) de ghidare şi o placă (17) mobilă, iar întreg procesul de deformare este controlat cu un sistem format din traductorul (18) tensiometric rezistiv, placa (19) de achiziţie de date şi calculatorul (20) electronic.
Nr. brevet: RO 128719 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.12.2016 / BOPI: 12/2016
Titlu brevet: Echipament reconfigurabil de ambutisare
Descriere: Invenţia se referă la un echipament reconfigurabil de ambutisare a semifabricatelor sub formă de table subţiri, utilizat pentru realizarea unor piese spaţiale, de configuraţie complexă, de tipul celor destinate caroseriilor auto, corpurilor de aeronave sau de nave. Echipamentul conform invenţiei este alcătuit dintr-un ansamblu prevăzut cu o membrană (2) elastică şi un subansamblu inferior, prevăzut cu membrană (6) elastică şi un poanson (8) reconfigurabil, compus dintr-un număr de cilindri hidraulici aflaţi într-o reţea, care permite deformarea semifabricatului (11), după forma sa geometrică, la aplicarea unei presiuni asupra membranei (2) elastice, incinta de presiune delimitată de corpul (1), placa (3) de fixare şi membrana (2) elastică asigurând o presiune controlată pe suprafaţa semifabricatului care se deformează în subansamblul inferior delimitat de corpul (5), iar placa (4) de fixare, placa (7) profilată, membrana (6) elastică, care previne imprimarea capului elementelor active în material, şi poansonul (8) reconfigurabil a cărui formă geometrică este controlată numeric şi poate permite controlul curgerii materialului în timpul procesului de deformare.
Nr. brevet: RO 128552 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.12.2016 / BOPI: 12/2016
Titlu brevet: Stand pentru testarea la oboseală a epruvetelor din materiale polimerice
Inventatori: Fetecău Cătălin, Stan Felicia, Bărsan Dan Cătălin
Descriere: Invenţia se referă la un stand pentru testarea la oboseală, la temperatura mediului ambiant, a unei epruvete cu secţiune necirculară, realizată dintr-un material polimeric, cu precădere injectat bicomponent cap la cap. Standul conform invenţiei are în componenţă un motor (1) electric, de la care mişcarea de rotaţie este transmisă, prin intermediul unui cuplaj (2) elastic cu bolţuri, la un arbore (3) al unei mese (3) circulare, rotative, pe care sunt montate nişte sănii (7 şi 8) deplasate cu ajutorul unui şurub (6) cu filet stânga-dreapta, prima sanie (7) amintită fiind în legătură, printr-o bielă (9), cu o placă (14) culisantă pe două coloane (15) de ghidare, fixate, la rândul lor, la capete de o placă (10) suport, pe placa (14) culisantă fiind fixat un suport al unor role (17) de antrenare, care este în legătură şi cu un ax (18) solidarizat de o eclisă (19), pe ax (18) fiind fixate alte axe (20), pe care se pot roti nişte role (21) de antrenare a unei epruvete (23), aceasta din urmă fiind fixată, la capătul inferior, într-o menghină (24) montată pe o masă (25) mobilă.
Nr. brevet: RO 127580 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.09.2016 / BOPI: 9/2016
Titlu brevet: Metodă de control al stabilității proceselor de strunjire
Inventatori: Frumușanu Gabriel Radu, Epureanu Alexandru, Constantin Ionuț
Descriere: Invenţia se referă la o metodă de control al stabilităţii proceselor de strunjire cu control automat sau al celor cu control manual, astfel încât productivitatea acestor procese să fie menţinută la un nivel cât mai ridicat. Metoda conform invenţiei constă în monitorizarea on-line a componentei forţei de aşchiere sub forma unui număr i = 5...10 serii de timp succesive, fiecare serie de timp acoperind un ciclu de aşchiere, adică o rotaţie completă a piesei, la care prima are, la unul dintre capete, valoarea momentană a forţei, fiecare serie fiind, la rândul ei, divizată într-un număr j = 4...6 secvenţe, rezultând astfel un număr total de 20...60 de secvenţe, pentru fiecare dintre aceste secvenţe se calculează valoarea unui indicator I1 definită ca raportul dintre valoarea medie a distanţei dintre două extreme locale succesive ale semnalului şi valoarea medie a acestuia, pe baza căruia fiecare secvenţă §(i, j)§ este evaluată ca fiind stabilă, adică I1 < 0, 1, şi instabilă în caz contrar, iar pentru fiecare secvenţă considerată instabilă se calculează valoarea indicatorului I2, definită ca raportul dintre valoarea maximă a funcţiei de autocorelaţie şi valoarea coeficientului de corelaţie cu secvenţa §(i-1, j)§, şi aceasta este considerată ca fiind regenerată primar sau regenerată secundar, după cum indicatorul I2 este mai mare, respectiv, mai mic decât unitatea, stabilirea corecţiilor necesare procesului de aşchiere se face prin calcularea procentului de secvenţe stabile S, ca raport între numărul secvenţelor stabile şi numărul total de secvenţe evaluate, precum şi procentul secvenţelor regenerate primar RP, obţinut ca raport între numărul acestor secvenţe şi numărul total de secvenţe instabile, urmând ca pe baza valorilor lui S şi RP să se stabilească natura corecţiei care trebuie aplicată.
Nr. brevet: RO 127384 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.08.2016 / BOPI: 8/2016
Titlu brevet: Dispozitiv pentru prelucrarea unei roți dințate cilindrice cu dinți în arc de cerc, variabili în înălțime
Inventatori: Andrei Laurenția, Epureanu Alexandru, Andrei Gabriel
Descriere: Invenţia se referă la un echipament pentru prelucrarea roţilor dinţate, cilindrice, cu dinţi în arc de cerc, pe maşini de frezat universale, în cadrul producţiei de unicate şi de serie mică. Echipamentul conform invenţiei este compus dintr-un cap (1) portsculă, care primeşte mişcarea de rotaţie cu o turaţie (ns), în jurul unei axe înclinate cu un unghi ( beta ) faţă de verticală, ceea ce determină înălţimea unui dinte pe lăţimea unei roţi, dispunerea unui cuţit (8) pentru prelucrarea flancului unei danturi, în capul (1) portsculă, determinând o curbură (Rg) a danturii pe lăţimea roţii şi dintr-un dispozitiv montat pe masa unei maşini de frezat, prin intermediul căruia un semifabricat (2) primeşte, cu ajutorul unui sistem format dintr-un tambur (5) şi din nişte benzi (6) metalice, un avans (st) transversal corelat cu o turaţie (np), pentru obţinerea unui profil evolventic al dintelui, un element (4) indexor şi o roată (3) dinţată etalon permit prelucarea succesivă a flancurilor dinţilor roţii, prin metoda divizării unitare.
Nr. brevet: RO 127397 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 26.02.2016 / BOPI: 2/2016
Titlu brevet: Procedeu de compatibilizare a nanostructurilor de carbon
Inventatori: Dima Dumitru, Murărescu Monica, Andrei Gabriel, Cîrciumaru Adrian
Descriere: Invenția se referă la un procedeu de compatibilizare a nanotuburilor de carbon cu o matrice polimerică, în scopul realizării unei dispersii eficiente și a unei interacțiuni fizico-chimice corespunzătoare, în vederea obținerii unui material nanocompozit hybrid, multifuncțional. Astfel, prin aplicarea acestui procedeu, se pot obține composite polimerice ușoare, utilizate în domeniul transportului aerian, naval și terestru, înlocuind cu success unele componente metalice (eleroane, came, panouri, uși etc.). Plăcile compozite cu matrice polimerice aditivate cu nanotuburi de carbon compatibilizate, și armate cu țesături de carbon și/sau Kevlar au performanțe mecanice, termice și electrice deosebite, și sunt folosite în construcția aeronavelor.
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.10.2017 / BOPI: 10/2017
Titlu brevet: Compozit polimeric, multifuncțional, cu arhitectură multistrat
Inventatori: Andrei Gabriel, Cîrciumaru Adrian, Dima Dumitru, Murărescu Monica,
Descriere: Invenţia se referă la un compozit polimeric, multifuncţional, utilizat în domeniul aeronauticii, naval şi în transporturi. Compozitul conform invenţiei este alcătuit din două pachete de câte două straturi (2) din ţesătură de carbon, dispuse la exterior, şi un pachet de câte patru straturi (4) din ţesătură de carbon-Kevlar, dispuse la interior, grupate alternativ şi suprapuse diferenţiat, câte un strat (1) la exterior din răşină epoxidică, aditivată cu nanotuburi de carbon, silicat de magneziu şi negru de fum, respectiv, nişte straturi (3) interioare din răşină epoxidică, aditivată cu ferită, plasate între straturile (4) din ţesătură de carbon-Kevlar.
Nr. brevet: RO 127396 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 29.09.2017 / BOPI: 9/2017
Titlu brevet: Procedeu de obținere a materialelor compozite polimerice cu nanotuburi de carbon prin dispersie succesivă mecanică, ultrasonică și magnetică
Inventatori: Dima Dumitru, Murărescu Monica, Andrei Gabriel, Cîrciumaru Adrian
Descriere: Invenţia se referă la o metodă de obţinere a materialelor compozite polimerice cu nanotuburi de carbon prin dispersie succesivă mecanică, ultrasonică şi magnetică. Metoda conform invenţiei constă în pregătirea matriţelor şi a suportului prin acoperire cu ceară de carnauba, ca agent demulant, montarea acestora pe aparatul care generează câmp magnetic vibrant, obţinerea materialului compozit prin dispersia mecanică a nanotuburilor de carbon acoperite cu un strat molecular de Fe2O3 prin măcinarea umedă într-un mojar a acestora, împreună cu o mică cantitate de răşină, transvazarea şi aducerea cantitativă a nanotuburilor de carbon în vasul de ultrasonare, ultrasonarea nanotuburilor şi a matricei polimerice timp de 10 min, urmată de vidarea acestora, adăugarea catalizatorului de polimerizare, turnarea materialului compozit obţinut în matriţă, ataşarea capacului matriţei fără a introduce incluziuni gazoase şi menţinerea materialului compozit sub acţiunea sistemului magnetic vibrant timp de 15...20 min, pentru gelifiere, urmată, după 1, 5, h, de demularea materialului compozit rezultat, de debavurare şi în final de tratare termică timp de 8, h în etuvă.
Nr. brevet: RO 127436 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.08.2017 / BOPI: 8/2017
Titlu brevet: Pendul balistic pentru teste de impact
Inventatori: Andrei Gabriel, Andrei Laurenția
Descriere: Invenţia se referă la un pendul balistic, folosit pentru înregistrarea forţei, acceleraţiei şi duratei unor teste de impact, în domeniul încercării materialelor. Pendulul conform invenţiei este alcătuit dintr-un corp (1) cilindric, executat din oţel, pe care sunt montate rigid nişte traductoare (2 şi 3) de forţă şi de acceleraţie, în partea anterioară a corpului (1) fiind prelucrat un alezaj în care este poziţionată o tijă (4) care are rolul să transmită forţa de impact de la o bilă (5) din oţel la traductorul (2) de forţă, bila (5) reprezintă elementul de contact cu o probă supusă testului de impact şi este fixată rigid prin intermediul unui capac (6), traductorul (2) de forţă fiind fixat de corp (1) cu ajutorul unor şuruburi (8), prinderea unor fire inextensibile fiind realizată prin nişte şuruburi (7) înfiletate în corp (1).
Nr. brevet: RO 128730 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.05.2017/ BOPI: 5/2017
Titlu brevet: Matrice epoxidică, aditivată cu nanotuburi de carbon și amidon
Inventatori: Cîrciumaru Adrian, Andrei Gabriel, Dima Dumitru, Murărescu Monica
Descriere: Invenţia se referă la o matrice epoxidică, pentru realizarea unor compozite polimerice. Matricea conform invenţiei constă dintr-o răşină epoxidică, aditivată cu 2% nanotuburi de carbon şi 10% amidon, ca agent de dispersie, procentele fiind exprimate în volume, matricea asigurând îmbunătăţirea comportării termice, electrice, mecanice şi tribologice, a compozitului polimeric.
Nr. brevet: RO 127177 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.01.2017 / BOPI: 1/2017
Titlu brevet: Procedeu pentru ascuțirea hiperboloidală a burghielor multităiș cu muchie de așchiere în arc de cerc
Descriere: Invenţia se referă la un procedeu şi la un dispozitiv pentru ascuţirea hiperboloidală a burghielor elicoidale cu tăişuri în arc de cerc, utilizat în construcţia de maşini. Procedeul conform invenţiei constă în compunerea unei mişcări (B) de oscilaţie a burghiului (2) a cărui axă este perpendiculară şi plasată excentric cu mărimea (e) faţă de o axă (xx) de oscilaţie disjunctă şi aflată la o distanţă (R) de generatoarea rectilinie exterioară a unui corp abraziv, având o mişcare (C) de avans axial şi intermitent. Dispozitivul conform invenţiei se compune dintr-un corp (1) abraziv, cu suprafaţaactivă exterioară cilindrică, faţă de care burghiul (2) montat pe suprafaţa prismatică a unei rigle (3) este antrenat într-o mişcare de oscilaţie în jurul unui lagăr (4) ce are o axă disjunctă, aflată la o distanţă (R) de generatoarea rectilinie exterioară a corpului (1) abraziv, şi o sanie (7) care permite dezaxarea axei burghiului (2) faţă de axa de oscilaţie a lagărului (4).
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.06.2020/ BOPI: 6/2020
Titlu brevet: (RO) PROCEDEU ȘI INSTALAȚIE TEHNOLOGICĂ PENTRU OBȚINEREA NECTARULUI PROBIOTIC DIN DOVLEAC ȘI PRODUSUL ASTFEL OBȚINUT
Titlu brevet: (EN) PROCESS AND TECHNOLOGICAL INSTALLATION FOR OBTAINING PROBIOTIC NECTAR FROM PUMPKIN AND PRODUCT
OBTAINED THEREBY
Inventatori: Dana Iulia Moraru, Corneliu Popa, Luminița Anca Georgescu, Daniela Borda, Rodica Segal, Iulia Lidia Bleoancă
Titular: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Rezumat (RO): Invenţia se referă la un procedeu şi o instalaţie tehnologică pentru obţinerea nectarului probiotic din dovleac şi la produsul astfel obţinut. Procedeul conform invenţiei asigură depozitarea, spălarea şi divizarea în sferturi a dovlecilor, separarea manuală a seminţelor, cântărirea, mărunţirea sub formă de tăiţei, pasteurizarea la 90-95°C/10-15 min, mărunţirea fină şi pasarea, cu formarea piureului, diluarea şi omogenizarea pentru obţinerea nectarului, fermentarea la 37°C, răcirea la 5°C, ambalarea şi depozitarea la 5+-1°C. Instalaţia conform invenţiei are în componenţă o maşină (2) de spălat, o maşină (3) de divizat dovleci în sferturi, o bandă (4) de lucru, un transportor (6) cu plăci profilate, o maşină (8) de mărunţit, pentru formarea tăiţeilor, în formă de jgheab, un pasteurizator (9), un dispergator (10) pentru formarea piureului, o pompă (11) cu pistoane rotative, o pasatrice (12) pentru îndepărtarea deşeurilor, o pompă (14) cu pistoane rotative, un amestecător (15) de tip ejector, pentru diluarea piureului, un omogenizator (16) pentru obţinerea nectarului, un modul (18) de fermentare care asigură şi răcirea, o maşină (22) de ambalat şi un sistem de igienizare, de tip CIP. Produsul conform invenţiei, obţinut în instalaţie, este un nectar de dovleac probiotic cu 9, 3-10 logufc/mL, cu conţinut controlat de substanţă uscată de 3-4%, cu dimensiunea particulelor de maximum 100 mu m, cu textura uniformă, cu aciditatea 9, 5-11, 2 g acid lactic/100 g s.u., cu conţinut redus de zaharuri reducătoare §(22-27 g glucoză/ 100 g s. u.) §.
Rezumat (EN): The invention relates to a process and a technological installation for obtaining probiotic nectar from pumpkin and to the product obtained thereby. According to the invention, the process comprises the storage, washing and cutting the pumpkins into quarters, manual separation of seeds, weighting, shredding, pasteurization at 90...95°C for 10...15 min, fine grinding and mashing to form a puree which is then diluted and homogenized into a nectar subjected to fermentation at 37°C, followed by cooling at 5°C, packaging and storing at 5+-1°C. The installation, as claimed by the invention, comprises a washing machine (2), a machine for cutting pumpkins into quarters (3), a working line (4), a conveyor with profiled plates (6), a trough-like shredding machine (8), a pasteurization equipment (9), a disperser (10) for making the puree, a pump (11) with rotary pistons, a pulper (12) for removing wastes, a pump (14) with rotary pistons, a mixer (15) of the ejector type for diluting the puree, a homogenizer (16) for making the nectar, a fermentation module (18) which also ensures the cooling, a packaging machine (22) and a CIP-type hygienization system. The product obtained in the above mentioned installation, as claimed by the invention, is a probiotic pumpkin nectar with 9.3...10 log CFU/ml, with a controlled dry matter content of 3...4%, with a particle size 100 mu m, at the most, with uniform texture, an acidity of 9.5...11.2 g of lactic acid/100 g dm, with reduced content of reducing sugars §(22...27 g of glucose/100 g dm)§.
Nr. brevet: RO 132131 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 27.11.2020 / BOPI: 11/2020
Titlu brevet (RO): COMPOZIȚIE DE ALUAT PENTRU BISCUIȚI APERITIV AGLUTENICI
Titlu brevet (EN): DOUGH COMPOSITION FOR GLUTEN-FREE STARTER BISCUITS
Inventatori: Carmen Cătălina Bolea, Camelia Vizireanu, Romulus Marian Burluc, Daniela Ionela Istrati
Titular: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Rezumat (RO): Invenţia se referă la o compoziţie de aluat pentru biscuiţi aperitiv aglutenici. Compoziţia conform invenţiei este constituită, în procente masice, din 12...14% făină de orez negru, 38...40% tărâţe de ovăz, 2...3% seminţe de chia, 1...1, 5% migdale, 2...3% sare, 0, 26...0, 28% bicarbonat de sodiu, 4, 4...4, 6% ulei de orez, 32...34% apă, 1...1, 13% cimbru, 0, 052...0, 056% piper, respectiv, rozmarin, având o valoare energetică de 360...387 kcal/100 g şi un conţinut în fibre alimentare de 9...12%.
Rezumat (EN): The invention relates to a dough composition for gluten-free starter biscuits. According to the invention, the composition consists of 12...14% black rice flour, 38...40% oat bran, 2...3% chia seeds, 1...1.5% almonds, 2...3% salt, 0.26...0.28% sodium bicarbonate, 4.4...4.6% rice oil, 32...34% water, 1...1.13% thyme, 0.052...0.056% pepper and rosemary, respectively, the percentage being expressed by mass, having an energy value of 360...387 kcal/100 g and a content of dietary fibers of 9...12%.
Nr. brevet: RO 131749 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 29.01.2021 / BOPI: 1/2021
Titlu brevet (RO): CELULĂ ACTIVĂ PENTRU MĂSURAREA REZISTIVITĂȚII ELECTRICE A COMPOZITELOR POLIMERICE NANOSTRUCTURATE
Titlu brevet (EN): ACTIVE CELL FOR MEASURING ELECTRICAL RESISTIVITY OF NANOSTRUCTURED POLYMER COMPOSITES
Titular: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Rezumat (RO): Invenția se referă la o celulă activă pentru măsurarea rezistivității electrice a compozitelor polimerice nanostructurate. Celula activă conform invenției cuprinde un suport (1) prevăzut cu un locaș în care sunt introduse niște probe (4) de material, presate pe niște contacte electrice (6) cu ajutorul unei plăci (2), și în care celula activă conține un modul (7) amplificator de măsură, care poate fi conectat, prin niște borne (9, 10, 13), la o sursă de curent constant (14), și, prin alte borne (11, 12), la un voltmetru electronic (20), celula activă având integrată o sursă de alimentare și fiind prevăzută cu o carcasă (8) metalică pentru ecranare.
Rezumat (EN): The invention relates to an active cell for measuring electrical resistivity of nanostructured polymer composites. According to the invention, the active cell comprises a support (1) provided with a recess in which some material samples (4) are inserted, said samples being pressed onto some electric contacts (6) by means of a plate (2), where the active cell comprises a measuring amplifier module (7) which can be connected by means of some terminals (9, 10, 13) to a constant current source (14) and by means of other terminals (11, 12) to an electronic voltmeter (20), the active cell having an inbuilt supply source and being provided with a metal case (8) for shielding purposes.
Nr. brevet: RO 130949 B1 Data publicării menţiunii acordării brevetului: 28.02.2019/ BOPI: 2/2019 Titlu brevet: Nanomaterial hibrid, film dielectric transparent obținut din acesta și procedeu de obținere a filmului dielectric transparent Inventatori: Viorica Domnica Mușat, Elena Emanuela Herbei Descriere: Invenţia se referă la un material hibrid şi la un procedeu pentru obţinerea acestuia, utilizat în electronică transparentă şi/sau flexibilă. Materialul conform invenţiei conţine atomi de zirconiu şi monomer de metilmetacrilat într-un raport de 1...4:1, şi monomer de 3-metacril-oxipropil-trimetoxisilan în acelaşi raport faţă de atomii de zirconiu, sub formă de film având dimensiuni de 50...300 nm, o constantă dielectrică de 12...18 şi transparenţă optică în domeniul vizibil de 80...90%. Procedeul conform invenţiei constă în prepararea unei soluţii alcoolice conţinând etoxid de zirconiu, 3-metacril-oxipropil-trimetoxisilan, metilmetacrilat şi un agent de hidroliză şi stabilizare, depunerea prin centrifugare a soluţiei pe un substrat solid, sub formă de film de gel, şi tratamentul post depunere, prin tratament termic în vid preliminar şi tratament UV.
Nr. brevet: RO 128669 B1 Data publicării menţiunii acordării brevetului: 28.02.2019 / BOPI: 2/2019 Titlu brevet: Metodă pentru controlul inteligent al stabilității proceselor de strunjire Inventatori: Gabriel Radu Frumușanu, Ionuț Clementin Constantin, Olguța Marinescu Descriere: Invenţia se referă la un sistem inteligent pentru controlul automat, on-line, al stabilităţii proceselor de strunjire, pentru ca productivitatea acestor procese să fie maximizată, destinat utilizării pe strungurile de tip actual. Sistemul conform invenţiei, în scopul de a controla poziţia punctului curent de funcţionare a unei maşini-unelte în raport cu limita domeniului de stabilitate dinamică, monitorizează continuu, pe tot parcursul unui proces de aşchiere, semnalul furnizat de o marcă tensometrică plasată pe una dintre piesele componente ale maşinii-unealtă, astfel aleasă încât variaţia în timp a semnalului să fie proporţională cu variaţia în timp a forţei de aşchiere, după care, periodic, pe baza descrierii numerice a semnalului, evaluează un indicator (I) ce relevă, potrivit unei metrici, poziţia punctului curent de funcţionare în raport cu limita de stabilitate, urmată de compararea valorii obţinute cu două valori limită (Im şi IM) inferioară şi superioară, care descriu vecinătatea limitei de stabilitate, aflată în domeniul stabil, iar în cazul în care valoarea curentă a indicatorului (I) depăşeşte limitele acesteia, modifică viteza de aşchiere şi avansul, potrivit unui algoritm, până când valoarea indicatorului (I) revine în acest domeniu.
Nr. brevet: RO 132079 B1
Data publicării menţiunii acordării brevetului: 28.06.2019 / BOPI: 6/2019
Titlu brevet: Aliaj cu înaltă biocompatibilitate pentru implanturi dentare
Descriere: Invenţia se referă la un aliaj utilizat în aplicaţii stomatologice. Aliajul conform invenţiei este constituit, în procente masice, din 90% Ti şi 10% Zr, având biocompatibilitate adecvată utilizării pentru implanturi şi protetică dentară.
Nr. brevet: RO 127276 B1 Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.10.2018 / BOPI: 10/2018 Titlu brevet: Dispozitiv pentru compensarea erorilor sistematice la alezarea pieselor cu dimensiuni extreme Inventatori: Gabriel Radu Frumușanu, Alexandru Epureanu, Vasilică Marinescu, Lucian Vasiliu Descriere: Invenţia se referă la un dispozitiv destinat prelucrării prin alezare a pieselor cu dimensiuni extreme, fixate în structuri metalice care nu pot fi aduse în ateliere specializate, în vederea executării acestor lucrări. Dispozitivul conform invenţiei este constituit dintr-un ax (1) principal, de-a lungul căruia sunt dispuse nişte canale de frezare în care sunt amplasate nişte axe (2 şi 12) care transmit mişcări de rotaţie celor două componente al unui portcuţit alcătuit din nişte coroane (4) danturate interior, trei bucşe (5, 6 şi 26) şi nişte roţi (24, 25, 30 şi 31) satelit, mişcarea principală de rotaţie a portcuţitului fiind realizată de primele două bucşe (5 şi 6) care se rotesc cu aceeaşi turaţie şi în acelaşi sens, pentru realizarea avansului radial controlat al sculei, prima bucşă (6) este excentrică faţă de axa geometrică de rotaţie, cuţitul de alezat fiind plasat în a treia bucşă (26), avansul sau retragerea fiind realizate prin decalarea mişcării primelor două bucşe (5 şi 6) una faţă de alta, în timpul rotaţiei sau în staţionare, înainte de intrarea în regimul de lucru, un pinion (33) transmite portcuţitului mişcarea de avans axial, folosind nişte şuruburi conducătoare, plasate în canalele de frezare, în axul (1) principal, pe generatoare.
Nr. brevet: RO 131180 B1 Data publicării menţiunii acordării brevetului: 30.05.2018 / BOPI: 5/2018 Titlu brevet: Produs vegetal tartinabil și procedeu de obținere a acestuia Inventatori: Livia Pătrașcu, Liliana Aprodu, Ina Vasilean, Marian Neculau Descriere: Invenţia se referă la un produs alimentar tartinabil, şi la un procedeu pentru obţinerea acestuia. Produsul conform invenţiei este constituit, în procente masice, din 10...20% făină de leguminoase alese dintre bob §(Vicia faba)§ şi linte §(Lens culinaris)§, 20...25% grăsimi vegetale nehidrogenate, 0, 5...1, 5% polizaharide/fibre, 0, 4...1, 5% emulgator, 1...1, 5% sare de uz alimentar, până la 1% condimente şi, în rest, până la 100%, apă. Procedeul conform invenţiei constă în amestecarea componentelor solide până la omogenizare, după care se adaugă progresiv apa la o temperatură de 75°C, eventual, emulgatorul, precum şi grăsimile vegetale, din care rezultă o emulsie omogenă, având un conţinut de 3, 3% substanţe proteice totale, 20% lipide, 2, 6% fibre totale şi 37% substanţă uscată, care se ambalează şi se sterilizează pentru depozitare.