Facultatea de Arhitectură Navală din cadrul UDJG participă la Expoziția „Sailing to the future”, organizată de Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța. „Sailing to the future” este o expoziție dedicată tehnicii navale și echipamentelor didactice pentru învățământul de marină.
În perioada 17-19 Iunie 2024, se desfășoară a X-a ediție a Conferinței Internaționale History, Spirituality, Culture. Dialogue and Interactivity, organizată de Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Centrul de Studii Istorice și Social-Culturale Est-Europene și Centrul de Cercetare Teologică Ortodoxa Interdisciplinară „Sf. Trei Ierarhi”.
În data de 12 iunie a.c., în intervalul orar 12:00-15:30, la Sala Senatului a avut loc cursul de Scriere și publicare academică organizat de Enformation, în baza acordurilor de publicare încheiate în 2024, destinate exclusiv instituțiilor membre Anelis Plus (consorțiu din care face parte și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați). La acest curs au participat peste 50 studenți doctoranzi ai universității noastre.
Proiectul educațional „Uniți prin Sport și Mișcare” aduce o abordare incluzivă în promovarea valorilor precum acceptarea, apartenența la grup, solidaritatea, depășirea barierelor interumane, respectul și toleranța în școli. Parteneriatul dintre Unversitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Educație Fizică și Sport Galați, Școala Profesională Specială „Emil Gârleanu”, cu structura Școala Profesională Specială „P. P. Neveanu” Galați, Școala Gimnazială nr. 29 Galați și Special Olympics România face posibil acest lucru, prin derularea unor activități ce au ca scop crearea unui mediu școlar incluziv pentru elevii cu și fără dizabilități și cerințe educative speciale.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) ocupă poziția 1001-1500, din 1963 de universități din lume participante și poziția 7 din 19 instituții de învățământ superior românești incluse anul acesta în Topul Times Higher Education’s Impact Rankings 2024.
Invenția se referă la obținerea unui produs lactat tip desert pe bază de concentrat proteic din zer și cătină și la procedeul de obținere a acestuia. Autorii brevetului de invenție sunt Florentina Mihaela Ursache, Elisabeta Botez, Nicoleta Stănciuc, Doina Georgeta Andronoiu, Oana Viorela Nistor, Mihaela Turturică și Gabriela Râpeanu (Brevet nr. 132699 din 30.04.2024).
Astăzi, 06 iunie 2024, a avut loc un workshop cu tema „Stagii de voluntariat, practică și internship” organizat în cadrul proiectului „Acces și integrare universitară pentru succes”, CNFIS-FDI-2024-F-0042, desfășurat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați pregătește a XII-a ediție a Conferinței Școlilor Doctorale ale Universității, destinată doctoranzilor și cercetătorilor postdoctoranzi și programată în zilele de 6 și 7 iunie 2024, la Galați, România.
Data de 3 iunie 2024 este prima zi de implementare pentru proiectul: „Innovative sediment management framework for a SUstainNable DANube black SEa system” (SUNDANSE), finanțat prin programul Horizon Europe. Proiectul a fost depus în cadrul apelului HORIZON-MISS-2023-OCEAN-01, subiectul HORIZON-MISS-2023-OCEAN-01-02: Danube river basin lighthouse – Demonstration of effective and sustainable management of sediments in the Danube river-Black sea system, și este clasificat ca Innovation Action (IA).
Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică organizează Târgul de Stagii de Practică și Internshipuri, un eveniment de mare importanță pentru studenții săi. Evenimentul va avea loc la sediul facultății, în Corpul Y, Etajul 1, pe data de 29 mai 2024, începând cu ora 9:00.